Afrim da lovitura cu Omul Perna

Actualizat la: 30 Noiembrie -0001 publicat în Timp-liber

Duminica la Teatrul Odeon o aliniere de planete destul de bulversanta m-a adus intr-o stare dificil de calificat, altfel decat ca o infiorare ciudata. Radu Afrim punea in scena “Omul Perna” si zumzetul din jurul reprezentatiei, unanim favorabil, se cerea verificat. Stiti cum unii oameni se lasa purtati pe culmile asteptarilor doar pentru ca apoi sa se dezumfle cand socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ? Ei bine piesa lui Afrim a fost pe masura asteptarilor celui mai idealist si carcotas spirit critic – carevasazica, m-a adus in pragul lacrimilor de fericire. Lacrimi in ciuda, sau poate chiar din cauza, temei cel putin sumbre abordate fara-nconjur.

Articol realizat de Ioanina

Daca esti susceptibil la dileme existentiale, nu-ti va fi peste mana sa empatizezi cu sinucigasii piperniciti, satui de o viata chinuita inca inainte de a o incepe. In povestea “Omul Perna” a lui Katurian, personajul capitonat din titlu le arata copiilor viitorul, care colcaie de mizerii umane, convingandu-i ca nu merita trait si aratandu-le o portita de scapare. De regula, portita cu pricina coincide cu usa de la aragaz... iata punctul cel mai nevralgic al textului: aici spectatorii se vor imparti in doua tabere, in functie de cum percep aceasta scapare, ca pe o expresie intolerabila a lasitatii sau ca pe o sansa care trebuie insfacata cu ambele maini. Insa, oricum v-ar gasi cortina in coborarea ei finala, incruntati sau inmarmuriti, va pot garanta ca “Omul Perna” nu este un peisaj mental din care veti reveni prea curand.

Citește și: