Teatrul Luni de la Green Hours ne-a prezentat o piesa compacta, amuzanta, meditativa pe alocuri, in regia lui Lia Bugnar, dedublata-n scenarista si actrita totodata, implicata la toate nivelurile piesei si responsabila principala pentru succesul lui �Sta sa ploua� � lunea trecuta, 25 ianuarie, Green Hours-ul a gazduit nu una ci doua reprezentatii consecutive, �la cererea publicului�. Desi, din punct de vedere organizatoric, �maratonul� s-a soldat cu intarzierea aferenta umplerii, golirii si repopularii clubului tubular, actorii au fost la inaltimea asteptarilor si in repriza a doua.
Astfel, spectatorii de la 21:00, printre care m-am numarat si eu, puteam sa mustacim la gandul ca predecesorii nostri de la 19:00 au avut parte doar de repetitia generala, in timp ce noi am prins piesa jucata �pe bune�, cu actorii dezmortiti si textul intrat deja in sange. Evident, cum nu sunt in pozitie sa compar, impresia asta nu inseamna, practic, decat ca �Sta sa ploua� m-a transpus intr-o buna dispozitie... ghidusa.
Realizat de Ioanina
“Sta sa ploua” este exact cat te-ai astepta de nehotarata, oscileaza intr-un zig-zag perpetuu de la ras la plans, si ii da spectatorului aflat la prima vizionare motive berechet sa o indrageasca pe loc, antrenandu-l intr-o idila frumoasa, finita, cu atat mai electrizanta cu cat ii simti temporalitatea. Ceva e pe cale sa se intample, si noi stam pe ghimpi, in expectativa, aproape vizualizand acel punct culminant pe care insusi titlul ni-l promite.