Marchizul de Sade: mai sadic la film decat la teatru

Pe 23 martie se vor implini 5 ani de cand se joaca “Marchizul de Sade” pe scena teatrului Odeon din Capitala, asadar am considerat ca merita sa ii fac marchizului o vizita inainte sa-si inchida definitiv “pravalia” perversa – nu stiu daca se va intampla curand, insa oricum o viata atat de lunga in topul preferintelor amatorilor de teatru trebuie sa aiba un motiv solid, iar eu ma hotarasem intr-o seara curioasa de joi sa il dibuiesc. Poate si pentru ca scriitura lui Doug Wright, o expunere la scena deschisa a carismei bolnavicioase exercitate de tabuuri asupra mintii umane, beneficiase in 2000 de o preschimbare in scenariu si o ecranizare multipremiata. Mi-am propus, cu jumatate de gura, sa ma abtin de la paralelele prea la-ndemana intre filmul “Quills” si piesa “Marchizul de Sade” – ce-a rezultat, deci, este exact asta: o paralela, din care piesa regizata de Beatrice Rancea nu iese atat de sifonata precum si-ar imagina fanii filmului.

Realizat de Ioanina

Multe alte nuante, insa, cad pe altarul redarii teatrale, victime colaterale in translatia de la cuvantul scris la textul interpretat pe scena – deloc in ultimul rand, tensiunea sexuala dintre marchiz si abate, incrancenati intr-un duel al replicilor din care primul iese castigator doar prin tertipuri, mai exact prin aluzii sexuale. Rush si Joaquin Phoenix, in “Quills”, ridica temperatura pana la fierbere, mocnesc impreuna la o intensitate pe care schimburile dintre Zamfirescu si Dan Badarau nu o pot egala. La fel, iubirea naiva, nerecunoscuta nici de ei, care se dezvaluie treptat in film intre abate si Madeleine – si pe care piesa o declara doar, nelasandu-i loc sa creasca de la sesiunile de citire din primele scene la sexul post-mortem al ultimelor.

Vizionare placuta

---

Kudika
25 Februarie 2010

Echipa Kudika