Marchizul de Sade: mai sadic la film decat la teatru

Pe 23 martie se vor implini 5 ani de cand se joaca “Marchizul de Sade” pe scena teatrului Odeon din Capitala, asadar am considerat ca merita sa ii fac marchizului o vizita inainte sa-si inchida definitiv “pravalia” perversa – nu stiu daca se va intampla curand, insa oricum o viata atat de lunga in topul preferintelor amatorilor de teatru trebuie sa aiba un motiv solid, iar eu ma hotarasem intr-o seara curioasa de joi sa il dibuiesc. Poate si pentru ca scriitura lui Doug Wright, o expunere la scena deschisa a carismei bolnavicioase exercitate de tabuuri asupra mintii umane, beneficiase in 2000 de o preschimbare in scenariu si o ecranizare multipremiata. Mi-am propus, cu jumatate de gura, sa ma abtin de la paralelele prea la-ndemana intre filmul “Quills” si piesa “Marchizul de Sade” – ce-a rezultat, deci, este exact asta: o paralela, din care piesa regizata de Beatrice Rancea nu iese atat de sifonata precum si-ar imagina fanii filmului.

Realizat de Ioanina

Sa luam ca exemple doar ciudatul melanj de dorinta perversa, grija paterna si – “de ce nu?” auzim provocarea lui Wright – dragoste, in care se complace de Sade fata de Madeleine; sau mocirloasa nehotarare a Marchizei, amorezata inca de sotul ei si urandu-l cu egala infocare totodata. Amandoi sunt despuiati, pe scena Odeon-ului, de abilitatea de-a purta in carca asemenea sarcini sentimentale. In acelasi timp, sa admitem si reversul medaliei, si anume reusita Paulei Niculita in a surprinde fara afectare revelatia adolescentei virginale, odata intrata in contact cu poftele carnii.

Vizionare placuta

---

Kudika
25 Februarie 2010

Echipa Kudika