Setari Cookie-uri

Festivalul de Muzica Veche Bucuresti

Festivalul de Muzica Veche Bucuresti este un eveniment unic in capitala si un prilej de celebrare a unor genuri musicale pe care publicul meloman bucurestean are prea rare ori ocazia sa le auda in concert. Editia de anul acesta a festivalului beneficiaza de sustinerea Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National.

Succesul festivalului se datoreaza calitatii deosebite a concertelor sustinute de personalitati renumite ale muzicii vechi, varietatii genurilor musicale, respectului pentru interpretarea intr-o maniera cat mai autentica si alegerii inspirate a spatiilor pentru concerte. De aceea la toate editiile precedente, festivalul a avut parte tot timpul de sali pline.

Editia de anul acesta se remarca si ea prin numele sonore de pe afis. Astfel, festivalul se va bucura de prezenta unor artisti de renume international ca: Hopkinson Smith (S.U.A. / Elvetia, lauta, chitara baroca) care, de altfel, va si sustine un master class de muzica de camera si improvizatie; dansatorii Mary Collins si Steven Player, (Marea Britanie); Petra Müllejans (Germania, vioara baroca); Hannelore Devaere (Belgia, harpe istorice); Ketil Haugsand (Norvegia, clavecin) si formatia „Floripari” (Polonia).
Concertele din cadrul editiei a patra a festivalului vor fi gazduite de Ateneul Roman, Galeriile de Arta Dalles si Sala Auditorium a M.N.A.R.

Biletele pentru festival vor fi puse in vanzare incepand cu 9 octombrie 2009. Pretul unui bilet variaza intre 45 lei/concert pentru categoria I, 35 lei/concert pentru categoria II si 20 lei/concert pentru studenti. De asemenea, cei interesati pot achizitiona unul dintre cele doua tipuri de abonamente: clasic (200 lei pentru concertele intregului festival) si colectionar (220 lei). Abonamentul colectionar include pe langa acces la toate concertele din festival si afisul si programul evenimentului.

Biletele se gasesc in librariile Carturesti, reteaua magazinelor Diverta, Germanos si Vodafone sau pot fi procurate online pe www.eventim.ro si pe www.ticketpoint.ro. Abonamentele pentru festival se pot achizitiona de la sediul Medieval Praxis, iar pentru comenzi in acest sens, melomanii au la dispozitie adresa de email office@medievalpraxis.ro si numarul de telefon 031.710.03.22 sau pot consulta site-ul https://festival.earlymusic.ro.

Se pot face comenzi de bilete si dinafara orasului Bucuresti sau din strainatate, la costul biletului adaugandu-se contravaloarea expedierii Prioripost / Ramburs.

Pentru informatii suplimentare va rugam sa consultati site-ul oficial al festivalului: https://festival.earlymusic.ro.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
22 Octombrie 2009
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.