Setari Cookie-uri

Premiera: Un barbat si mai multe femei

Luni seara deja ne-am obisnuit sa avem teatru in carti, dar data trecuta am fost tratati de Teatrul Joint cu o premiera. Clubul Taranului era ticsit, atmosfera deja frematand cu anticipatie cand am ajuns eu acolo. Era 21:00, si s-a intarziat, dar spectacolul Un barbat si mai mult3 femei a meritat si timpii morti dinainte si timpul ploios de-afara. Comedia atarna de interpretarea perechei protagoniste, indeosebi, ca sa dam Cezarului ce-i al lui, a jumatatii feminine, Paula Chirila, care s-a turnat in atatea mulaje incat nu-i de mirare ca ochiul, si florile de la final, au migrat spre ea. In general, nu-mi permit sa sper la un inceput de saptamana pasabil, asa ca, iesind din club cu zambetul pe buze, am apreciat ca Joint-ul si Teatrul de Arta Bucuresti m-au sedus printr-o portie neasteptata de voie buna.

Realizat de Ioanina

Asadar, vanati cu incredere urmatoarele intalniri cu “femeia inger, femeia exaltata, femeia paznic, femeia autoritara, femeia disperata si femeia victima”, caci “Un barbat si mai multe femei” opereaza pe atatea nivele incat inevitabil veti iesi cu un sentiment de implinire, ca dupa un lucru bine facut. Cu ocazia asta va dau eu mura-n gura: Teatrul Joint a anuntat reluarea spectacolului si lunea viitoare, 26 aprilie, asadar nu pierdeti sansa care, momentan, nu stiu cand se va repeta!

Vizionare placuta


Kudika
22 Aprilie 2010
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.