Setari Cookie-uri

Top 10: Sexy ROCK CHICKS de tranzitie

In showbiz, se stie, zeitele care troneaza peste armate de fani deseori ajung sa nu-si mai stie lungul nasului, sa creada in propriile super-puteri cu atata lipsa de modestie – gratie intr-o mare masura acolitilor adulatori – incat iau de bune complimentele goale si, din plcitis, lacomie sau ambitie, se viseaza peste noapte transcendandu-si domeniul. Asadar, in doi timpi si trei miscari de PR, cat ai zice “reinventare la minut”, iata-le deificate in “religii” adiacente – actrite se instaleaza in fruntea companiilor de productie finantate din buzunar propriu, cantarete fac saltul din platou de videoclip in decor de lung-metraj, manechine si Iepuroaice bat palma c-un regizor sau un producator mai slab de inger etc.

Daca mai toate aceste acaparari de teren strain merita tratamentul ironic, de data asta, insa, ma simt mai generoasa cu amabilitatile sincere – pentru ca, indulcita de anticiparea unui eveniment conex, voi trece in revista cateva dintre demoazelele din panteonul muzicii care au aruncat doar un ochi, si un nasuc adorabil, in oala vecina a celei de-a saptea arte. Artistele de mai jos – majoritatea – sunt rockerite celebre, ca atare incursiunile lor in film nu pot fi interpretate ca tranzitii serioase, ci, mai degraba, ar intra la categoria marea-cu-degetul. Inghesuite intre un turneu si o inregistrare de album, rolurile atacate de ele, principale sau cameo, au avut cu atat mai multa greutate in CV-ul starletelor cu cat invatacelele nu au stirbit cu nimic produsul finit, dimpotriva – aportul lor l-a consolidat.

Realizat de Ioanina

7. Alanis Morissette in "Dogma" (1999) - Canadianca renumita la nivel international pentru un timbru al vocii unic, inconfundabil, s-a dovedit a fi in stare sa joace pe ecranele mici si mari cu o naturalete dezarmanta care o indreptateste la titlul de actrita cu acte-n regula. Primul produs discografic al parcursului sau principal, albumul "Jagged Little Pill", care integra in compozitia sa nuante rock evidente, detine si azi, la 15 ani de la lansare, recordul mondial pentru cel mai bine vandut material de debut, din toata istoria muzicii.
Ca atare, nu-i de mirare ca Alanis a simtit la un moment dat nevoia de a-si incerca puterile si intr-un alt domeniu, pe langa cel muzical unde atinsese deja culmea succesului. In "Dogma" lui Kevin Smith, ea este nici mai mult nici mai putin decat Dumnezeu, coborat printre pacatosi pentru a relua fraiele unei situatii scapate de sub controlul divin. Astfel, Ea are de-a face cu doi ingeri izgoniti din Imparatia Cerurilor, care, insa, analizand pe-ndelete dogma catolica, dibuiesc o "portita" salvatoare, o circularitate in logica Atotstiutorului. Dar solutia lor presupune implicit ca Dumnezeu este infailibil, ca atare cei doi fii ratacitori, planuindu-si intoarcerea triumfanta la harpele lor si culcusul de norisorii, pun in pericol fara sa vrea intreaga omenire!

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
3 Iunie 2010
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.