Setari Cookie-uri

Premiera: Antichristul pentru to(n)ti, acum in cinematografe!

“Antichrist”-ul lui Lars von Trier vine si la noi in cinematografe incepand de maine, dupa ce s-a mai stins din vacarmul starnit de capodopera – sau rasunatorul chix, juriul inca delibereaza – lansata la Cannes anul trecut. Eu l-am vazut pe vremea aceea, in cadrul TIFF-ului transportat la Bucuresti, cand ochiul furtunii de critica revoltata era inca larg deschis si furibund. Si, ca sa vedeti pe ce aleg sa-mi concentrez atentia, va spun din sapou ca scurgerea publicului din Noul Cinematograf al Regizorului Roman, om cu om pe usa-afara, inaintea genericului de final, mi-a intors stomacul pe dos mai mult decat filmul in sine – ceea ce, veti vedea daca va luati inima-n dinti sa o faceti, e o realizare si jumatate.

Realizat de Ioanina

Printr-o iesire la padure, la adapostul pasnicei (oare?) cabane Eden, El ii va da Ei ocazia sa isi confrunte frica de natura si sa ajunga astfel la calmul sufletesc multravnit. Dar iluzia Lui nu dureaza mult, se ocupa Ea sa-i puna capat brusc, de-ndata ce vorbaria superioara a sotului – defect profesional – piseaza nervii sotiei indeajuns de marunt. Si de aici incolo intram pe terenul inexplicabilului bizar: izolati in mijlocul naturii, “Biserica Satanei” unde o vulpe anunta cu ochii-n camera ca “Domneste haosul”, cei doi soti pierd curand tandretea dragostei (care lasa loc obsesiei distrugatoare), uzul ratiunii, simtul decentei, umanitatea insasi.

Vizionare placuta


Kudika
25 Martie 2010
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.