Setari Cookie-uri

Premiera: Apreciaza Drumul cenusiu

“The Road” continua lungul sir de filme apocaliptice care ne-au inundat cu deprimarea lor cronica in ultima vreme, insa ridica stafeta pentru cele ce-i vor urma, o ridica la asemenea rang al calitatii incat il compatimesc pe succesor, oricare va fi el – si prin “ridica” ar cam trebui sa intelegeti ca ne adanceste, ne inglodeaza, fara lumina, fara tunel si fara capat. Ecranizarea romanului omonim al lui Cormac McCarthy (“No Country for Old Men”), distribuita si la noi in cinematografe incepand de maine (2.04), se prezinta simplu, ca si titlul, in niciun punct de pe-acest drum nu te minte frumos, dar este o sinceritate glaciala, iar cei doi muritori muribunzi care ii duc greul, in prim-planul actiunii, s-au deprins cu ea. Asta nu inseamna ca tu, spectatorule, n-o sa te trezesti plangand in hohote pentru cele doua suflete de sub talpa ei.

Realizat de Ioanina

Totusi, sa nu cadem intr-o extrema pacatoasa, caci filmul, oricat de arid i-ar fi decorul, nu e deloc transant, are si colturi rotunjite, si basici emotionale care ne scutura puternic cand se revarsa. Iar John Hillcoat e carmaciul care stie cum sa le activeze si cat sa intarzie pe moment inainte sa-l aneantizeze, crud: ne aminteste, cu ocazia asta, ca in regia lui (“The Proposition”, 2005) s-a rescris insusi conceptul de western pentru a include mai multe nuante pe langa albul si negrul justitiarilor.

Vizionare placuta


Kudika
1 Aprilie 2010
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.