Scriitorul Nicholas Sparks, mintea din spatele sfasietoarelor iubiri din “A Walk to Remember” si “The Notebook”, isi mai vede o carte ecranizata de Hollywood-ul vesnic indragostit de iubire. Semnand si scenariul de data asta, “The Last Song” marcheaza prima lui apropiere creativa de procesul transpunerii propriei scriituri pe marele ecran. Insa nici cronicile criticilor (in proportie de doar 20% favorabile pe RottenTomatoes.com), nici parerile cinefililor (29% recomanda filmul pe IMDb.com) si, din pacate, nici eu, dupa una dintre cele mai confortabile vizionari pentru presa la care am fost invitata vreodata (AFI, sala VIP), nu ii dam lumina verde la repetarea intreprinderii. Desi exista parti bune in “The Last Song”, scenariul nu se numara printre ele.
Realizat de Ioanina
As vrea, zadarnic, sa raportez ca povestea “Ultimului cantec” este una originala – pentru ca, sincer, cine mai are azi disponibilitatea sa-si piarda doua ore din viata cu idei rasuflate? In cazul meu, acesta este riscul meseriei, iar implinirea interioara de a sti ca voi nu veti cumpara mata-n sac este, sa-i zicem, sporul corelat. Cu “The Last Song” nu consider ca am pierdut, ci am castigat o experienta din ciclul realizari mai rizibile ca tiparul pe care se muleaza la milimetru. Desigur, nu este vorba de nuantele comice ale filmului, care e o drama sablonarda, ci de valentele comice ale asaltului nemilos cu munitie expirata. 
