Setari Cookie-uri

Avanpremiera: Freddy Krueger intr-un remake de cosmar

In 1984, o idee desprinsa din ziare, o amintire din copilarie si inspiratia creatoare de a le comasa se materializau in sfarsit, dupa 30 de zile de filmare, intr-un horror marca Wes Craven. “A Nightmare on Elm Street” se pornea pe bantuit imaginatiile tuturor curiosilor, franciza care avea sa grebleze bani garla salvatori in cuferele pe-atunci falimentarei New Line Cinema decola cu sanse bune la box-office, ca si cariera lui Johnny Depp pe marele ecran.

In 2010, mai exact incepand cu vinerea viitoare (28.05), InterComFilm invita generatia actuala de fani ai genului sa (re-)descopere gustul inimii oprite-n gat si maiestria macabra a ciopartelilor executate de protagonistul Freddy Krueger. Nu e vorba de un alt film din seria sequel-urilor, ci de un remake al originalului – cu alte cuvinte o abordare proaspata, proiectata-n sali pentru o populatie mai permisiva vizavi de subiectele considerate ieri tabu, mai rezilienta in fata “gore”-ului, si mai la curent cu paleta de efecte speciale, generate digital. Intrebarea este insa cum vor reactiona puristii care, fani devotati ai versiunii originale, cu tehnica ei rudimentara cu tot, pun pret pe intocmai acele caracteristici “updatate” – deci suprimate – de echipa artistica din spatele primenirii...

Realizat de Ioanina

Din primele minute situatia e schitata grosso modo: Kris (Katie Cassidy) pare sa aiba ceva de impartit cu Dean (Kellan Lutz) si scenariul mentioneaza in treacat, fara sa intre in detalii ulterior, ca s-a despartit recent de Jesse (Thomas Dekker). Dar cand Bau-Bau-ul cosmarurilor lor – acelasi Krueger – isi intra in forma, hranindu-se cu frica lor (un element central in varianta originala, dar redus la o singura replica aici), mortile care se succed rapid imping in derizoriu nevoia unor hasuri mai concrete in caracterizarea personajelor.

Vizionare placuta


Kudika
20 Mai 2010
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.