Setari Cookie-uri

Circuitul energiei la Liveland Festival

I s-a rezervat nu o scena, ci o arena, iar magicienii line-up-ului ii urzisera nume serioase pe afis. Noapte de noapte, de joi si pana sambata, coloanele Arenelor Romane aveau sa ia prin invaluire mai bine de-o duzina de trupe si sutele de fani aferenti lor, din peisajul muzical alternativ international. Si totusi, festivalul de muzica Liveland s-a dovedit a fi prea de nisa pentru publicul romanesc - razletii din public, cateva zeci, n-au coagulat, atmosfera s-a legat greu, invitatii, in mare parte, si-au recitatat poezia snur, ca la o repetitie generala. Sau poate a fost vina climatului, nu a populatiei: cand cerul a batut gongul dinaintea furtunii multi dintre spectatorii scontati s-au lepadat de trupa favorita de dragul unui acoperis deasupra capului.

In orice caz, desi calitatea muzicii ar fi asigurat, teoretic, un succes rasunator, cum impatimitii rock-ului, sau ai electro-ului alternativ nu au fost de gasit pe teatrul de-operatii, initiativa a esuat, si probabil va trece mult pana sa mai cuteze cineva sa investeasca in imprevizibilul public romanesc. Insa cei cativa care am fost prezenti am apreciat Liveland-ul la adevarata lui valoare, a ceea ce ar fi putut fi daca... Si ne-am simtit bine in prezenta talentatilor artisti care altundeva ar fi umplut arena, si ne-am prefacut ca nu le vedeam dezamagirea cand se uitau in zare, la randurile goale. A fost o vraja de care si noi, si ei, am tinut cu dintii pana ce-a iesit.

Realizat de Ioanina

Xiu Xiu [pronuntat “șușu”] trimitea fiori de electricitate dinspre o scena care clocotea de pe urma introspectiei toxice. Jamie si Angela foloseau toate “instrumentele” din recipientele de plastic aduse cu ei din culise, de la Nintendo la castaniete si pana la suflatori stranii, pe langa mai clasicele chitara si piano-synth – iar percutia din dreapta lui Angela suferea des de pe urma loviturilor betelor ei manuite cu gratie si patima nestavilita, ultima oglindita doar in miscari, nu si pe fata femeii cu aere de superioritate... sau sindromul Möbius! Jamie, in schimb, simtea la maxim, inima-i era in gat, si la propriu si la figurat: ca un Meatloaf in varianta mini, dark si auto-flagelanta, el isi plia vocea pe sunetele ascutite, rascolitoare, care il acompaniau, rezultatul fiind cu atat mai tuciuriu, ca un carbune in stomac.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
24 Iunie 2010
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.