Fusesem avertizata ca o sa ma plictisesc in ianuarie, ca acum Bucurestiul, party-maniac de fel, isi ia liber de la ritmul nebunesc al distractiei. Dar bag de seama ca toate zvonurile erau iluzii, intretinute de obositii capitalei - caci, iata, si acum, imediat dupa sarbatori, metropola nu se dezice, cluburile nu se culca pe-o ureche, trupele inca mai concerteaza de zor. Saptamana asta am spicuit cateva din locurile unde vei simti ca traiesti... viata de noapte, desigur.
Realizat de Ioanina
Duminica, in Control, se da startul unei serii noi de evenimente, tot din sfera alternativului dupa cum ne-a obisnuit clubul. Insa initiativa “Movie Sunday”, se-ntelege, una cinematografica, va intregi portofoliul clubului, deja bine dotat la capitolul muzica – in fiecare duminica, de la 17:00, vor fi proiectii de filme “alternative”, adica nu mainstream, nu de anvergura celor demne de tratamentul cineplex-elor, nu pentru grosul publicului. Pe scurt, filme pe care le vom rumina, nu devora.