Povestea unei Iarmaroc-ane pierdute-n padurice

Intotdeauna m-au fascinat festivalurile de muzica – si arte anexe – care pun accentul pe comuniune si comunitate sub cerul liber, pentru ca melanjul de voie buna si camaraderie mereu sta intr-un echilibru precar, mereu poate deraia in directii nebanuite, si mereu se va adresa sufletelor tinere, dispuse “sa se riste” la traiul de campus. Siguranta data de-un acoperis deasupra capului, de broasca si cheie, tot previzibilul vietii dispare pe durata festivalului, si ne supunem regulilor jocului pentru ca o facem cu totii de dragul aceluiasi ultim si suprem scop: muzica fara oprelisti, fara scuze pentru poluarea sonora, fara ora de stingere.

Asadar Iarmarocul din padurice, desfasurat la finele saptamanii trecute, a functionat ca un magnet pentru aventurierii care in programul de birou n-au stare, pentru adolescentii scapati din lesa parinteasca, si pentru mine – observatoare prin excelenta si apartinand, probabil, ambelor categorii. Desigur, luati la bani marunti, participantii sfidau clasificarile de-acest (si orice alt) gen, iar coloritul pestrit de la fata locului ar fi convins pe oricine de frumusetea unei asemenea realitati eterogene.

Realizat de Ioanina

Scena Live, cea mai vizibila, mi-a ocupat mare parte din ziua a doua, sambata – nu in ultimul rand pentru ca artistii mai perfectionisti (formatia Guilty Lemon imi vine in minte acum) dedicau si jumatate de ora probelor de sunet. Ca atare, programul s-a decalat, tintuind pe loc fanii trupelor din line-up care nu mai aveau cum sa calculeze ora de start a concertului favoritilor lor. In ceea ce ma priveste, main-act-ul serii a fost mini-cantarea trupei byron – mini spre micro, de fapt, spre marea mea dezamagire. Insa, de la 2 noaptea, am avut ocazia sa fiu de fata, din pura intamplare fericita, la concertul englezilor Dub Pistols, care au performat in forta alungandu-mi deziluzia anterioara, somnul si frigul din oase.

Vizionare placuta

---

Kudika
27 Mai 2010

Echipa Kudika