Setari Cookie-uri

Povestea unei Iarmaroc-ane pierdute-n padurice

Intotdeauna m-au fascinat festivalurile de muzica – si arte anexe – care pun accentul pe comuniune si comunitate sub cerul liber, pentru ca melanjul de voie buna si camaraderie mereu sta intr-un echilibru precar, mereu poate deraia in directii nebanuite, si mereu se va adresa sufletelor tinere, dispuse “sa se riste” la traiul de campus. Siguranta data de-un acoperis deasupra capului, de broasca si cheie, tot previzibilul vietii dispare pe durata festivalului, si ne supunem regulilor jocului pentru ca o facem cu totii de dragul aceluiasi ultim si suprem scop: muzica fara oprelisti, fara scuze pentru poluarea sonora, fara ora de stingere.

Asadar Iarmarocul din padurice, desfasurat la finele saptamanii trecute, a functionat ca un magnet pentru aventurierii care in programul de birou n-au stare, pentru adolescentii scapati din lesa parinteasca, si pentru mine – observatoare prin excelenta si apartinand, probabil, ambelor categorii. Desigur, luati la bani marunti, participantii sfidau clasificarile de-acest (si orice alt) gen, iar coloritul pestrit de la fata locului ar fi convins pe oricine de frumusetea unei asemenea realitati eterogene.

Realizat de Ioanina

La capitolul “mancare”, pe care l-am “atacat” in miez de noapte, festivalul isi surprindea clientela cu o gama variata de alternative, mai toate insa socant de sanatoase. Si folosesc termenul “socant” in deplina cunostinta de cauza – avand in vedere ca la capitolul “bautura”, berea trona peste o lista scurta de racoritoare. Terasa te astepta sa-ti impingi tava de-a lungul tejghelei ticsite cu mancare gatita, fructele proaspete te asteptau in pahare sau insirate pe-o mini-tepusa, iar sana te astepta in frigidere. “Rontaibilele” fusesera exilate in masa, fara exceptie.

Vizionare placuta


Kudika
27 Mai 2010
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.