Povestea unei Iarmaroc-ane pierdute-n padurice

Intotdeauna m-au fascinat festivalurile de muzica – si arte anexe – care pun accentul pe comuniune si comunitate sub cerul liber, pentru ca melanjul de voie buna si camaraderie mereu sta intr-un echilibru precar, mereu poate deraia in directii nebanuite, si mereu se va adresa sufletelor tinere, dispuse “sa se riste” la traiul de campus. Siguranta data de-un acoperis deasupra capului, de broasca si cheie, tot previzibilul vietii dispare pe durata festivalului, si ne supunem regulilor jocului pentru ca o facem cu totii de dragul aceluiasi ultim si suprem scop: muzica fara oprelisti, fara scuze pentru poluarea sonora, fara ora de stingere.

Asadar Iarmarocul din padurice, desfasurat la finele saptamanii trecute, a functionat ca un magnet pentru aventurierii care in programul de birou n-au stare, pentru adolescentii scapati din lesa parinteasca, si pentru mine – observatoare prin excelenta si apartinand, probabil, ambelor categorii. Desigur, luati la bani marunti, participantii sfidau clasificarile de-acest (si orice alt) gen, iar coloritul pestrit de la fata locului ar fi convins pe oricine de frumusetea unei asemenea realitati eterogene.

Realizat de Ioanina

Explorarea teritoriului presarat ici-colo cu scenele Live, Boom-Boom, Folk, Zoo, Goa etc. s-a lasat cu trista realizare ca simtul meu de orientare limitat n-avea sa-mi serveasca la mare lucru odata ce se va fi lasat noaptea. Sagetile indicatoare cu marcaje colorate erau si-asa, pe lumina, ascunse de tufaris – splendid si luxuriant de altfel, dar complet nefolositor pentru scopul meu pragmatic: si anume, stabilirea unor puncte de reper. Ca urmare, activitatile de pe scenele “Teatru”, “Cinema” si “Chillout” s-au strecurat pe sub radarul meu.

Vizionare placuta

---

Kudika
27 Mai 2010

Echipa Kudika