Povestea unei Iarmaroc-ane pierdute-n padurice

Intotdeauna m-au fascinat festivalurile de muzica – si arte anexe – care pun accentul pe comuniune si comunitate sub cerul liber, pentru ca melanjul de voie buna si camaraderie mereu sta intr-un echilibru precar, mereu poate deraia in directii nebanuite, si mereu se va adresa sufletelor tinere, dispuse “sa se riste” la traiul de campus. Siguranta data de-un acoperis deasupra capului, de broasca si cheie, tot previzibilul vietii dispare pe durata festivalului, si ne supunem regulilor jocului pentru ca o facem cu totii de dragul aceluiasi ultim si suprem scop: muzica fara oprelisti, fara scuze pentru poluarea sonora, fara ora de stingere.

Asadar Iarmarocul din padurice, desfasurat la finele saptamanii trecute, a functionat ca un magnet pentru aventurierii care in programul de birou n-au stare, pentru adolescentii scapati din lesa parinteasca, si pentru mine – observatoare prin excelenta si apartinand, probabil, ambelor categorii. Desigur, luati la bani marunti, participantii sfidau clasificarile de-acest (si orice alt) gen, iar coloritul pestrit de la fata locului ar fi convins pe oricine de frumusetea unei asemenea realitati eterogene.

Realizat de Ioanina

Din acest moment, si pana la integrarea in colectivul care, vineri seara, inca era disparat, ratacind in grupulete de la o scena la alta – mai aveam doar cativa pasi de parcurs. In primul rand, am ridicat cortul, intr-unul din spatiile alocate camping-ului si am asteptat, cuminti dar in van, sa ni se pretinda o suma oarecare in schimbul petecului de pamant ocupat pe sistemul primului venit. Apoi, banii trebuiau schimbati pe jetoane, niste “mentosane” de plastic in valoare de 5 lei bucata, care sambata, in ziua exodului, erau date la troc si pe mai putin.

Vizionare placuta

---

Kudika
27 Mai 2010

Echipa Kudika