Setari Cookie-uri

Povestea unei Iarmaroc-ane pierdute-n padurice

Intotdeauna m-au fascinat festivalurile de muzica – si arte anexe – care pun accentul pe comuniune si comunitate sub cerul liber, pentru ca melanjul de voie buna si camaraderie mereu sta intr-un echilibru precar, mereu poate deraia in directii nebanuite, si mereu se va adresa sufletelor tinere, dispuse “sa se riste” la traiul de campus. Siguranta data de-un acoperis deasupra capului, de broasca si cheie, tot previzibilul vietii dispare pe durata festivalului, si ne supunem regulilor jocului pentru ca o facem cu totii de dragul aceluiasi ultim si suprem scop: muzica fara oprelisti, fara scuze pentru poluarea sonora, fara ora de stingere.

Asadar Iarmarocul din padurice, desfasurat la finele saptamanii trecute, a functionat ca un magnet pentru aventurierii care in programul de birou n-au stare, pentru adolescentii scapati din lesa parinteasca, si pentru mine – observatoare prin excelenta si apartinand, probabil, ambelor categorii. Desigur, luati la bani marunti, participantii sfidau clasificarile de-acest (si orice alt) gen, iar coloritul pestrit de la fata locului ar fi convins pe oricine de frumusetea unei asemenea realitati eterogene.

Realizat de Ioanina

Festivalul Iarmaroc si-a deschis campusul vineri, 21 mai, intr-o fosta baza militara de langa Urziceni. A strans laolalta o sumedenie (cca. 200) de artisti, romani si straini, i-a impartit pe 14 scene de-a lungul a 3 zile si nopti si a luat masuri de precautie impotriva obstacolelor/incurcaturilor/ghinioanelor care se puteau ghici in prealabil. Ploaia, insa, desi prognozata, nu a putut fi prevenita si, ca urmare, a stirbit putin buna-dispozitie generala: duse pe apa sambetei au fost si incaltarile ne-gumate, si potentialul bilant final de musterii.

Vizionare placuta


Kudika
27 Mai 2010
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.