|
Holy Molly este o cântăreață, compozitoare și actriță cunoscută pentru vocea sa puternică și versurile captivante. Este considerată o stea în ascensiune în industria muzicală românească și nu numai. Single-ul său „Shot a Friend" i-a adus un nou public și un disc de aur, deoarece piesa a ajuns pe prima poziție în clasamentele celor mai ascultate melodii din Polonia și CSI, continuând succesul internațional al hiturilor precum „Menage a Trois", „Back to Her" și „Twinkle Twinkle". Aceasta a fost urmată de lansarea hitului „Plouă" în colaborare cu Tata Vlad, care a urcat pe prima poziție în clasamentele de radio din România. Single-ul său „Watch Me" a rămas de asemenea în Top 10 Airplay Radio din România timp de câteva săptămâni, devenind una dintre cele mai ascultate melodii în acea perioadă, în timp ce „Sunday Night" a ajuns pe locul trei în clasamentul Radio din Polonia. În 2023, a lansat piesa „Totul meu" alături de ADI, care a ajuns pe locul 1 în clasamentele de radio cele mai ascultate și pe locul 1 pe TikTok în România, devenind melodia cea mai utilizată a anului. În plus, și-a lansat EP-ul de debut intitulat „Liliac". În acest an, single-ul său „Freaks in Town" a stârnit interes în Turcia, a colaborat cu Randi pentru „Somnambul", a lansat piesa „12345678", dar și "No plan (Yo)", care a ajuns până în Top 10 Media Forest. 2025 a început cu o colaborare alături de JUNO pentru piesa ,,180 de grade", piesă ce a ajuns rapid în trending-ul YouTube, și cu ,,Neintenționat", piesa în colaborare cu The Motans și a continuat cu single-ul "Talk To You Later", care a ajuns până în top 10 cele mai difuzate piese de la radio.
Deliric este artistul nonconformist apreciat pentru sinceritate și transparență, renumit pentru muzica sa, ca parte din trupa hip-hop CTC și datorită colaborărilor cu artistul de muzică electronică Silent Strike, dar și pentru succesul în lumea antreprenoriatului cu PORC, brandul de streetwear pe care l-a cofondat în 2012. Pasionat de hip-hop de când se știe, la sfârșitul anilor '90 a pus bazele Facem Records, primul label independent de hip-hop din România, și C.T.C. (Controlul Tehnic de Calitate), trupă din care face parte alături de DOC și Vlad Dobrescu.
În 2011, albumul său solo „ITP" (Inspecția Tehnică Periodică) a devenit rapid cel mai bine vândut material românesc în mediul online. Au urmat două albume-experiment în colaborare cu Silent Strike, compozitorul de muzică electronică și film, în care cei doi artiști au reușit o fuziune perfectă între stilurile lor. Anul acesta, Deliric a lansat alături de Silent Strike al treilea lor album comun, „Deliric x Silent Strike III", continuând seria de colaborări inovatoare care îmbină lirismul introspectiv cu sound-ul electronic cinematografic.
Deliric este unul din primii artiști români care au văzut în YouTube potențialul de marketing și o modalitate de a susține tânăra generație de artiști, astfel punând bazele PORC TV, canal ce prezintă diverse formate de entertainment. |