Scandalul care a ținut prima pagină a showbizului românesc se stinge în mod neașteptat: Tudor Chirilă renunță la procesul intentat lui Connect-R.
Un conflict care a pornit în contextul unui eveniment caritabil s-a transformat rapid într-unul dintre cele mai mediatizate scandaluri din showbizul românesc. Protagoniștii, Tudor Chirilă și Connect-R, au ajuns în fața instanței, însă finalul disputei a surprins pe toată lumea: procesul a fost închis fără o decizie pe fond.
De la ce a pornit conflictul dintre Tudor Chirilă și Connect-R
Totul a început în decembrie 2024, când Kiss FM pregătea concertul caritabil „Christmas Show” de la Sala Palatului. Connect-R fusese invitat să urce pe scenă, însă situația s-a schimbat după ce artistul a publicat pe rețelele sociale mai multe videoclipuri cu tentă politică, în contextul alegerilor prezidențiale. În urma acestor postări, invitația i-a fost retrasă, decizie care a generat o reacție publică din partea acestuia.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Fiul Oanei Ioniță va fi audiat de magistrați. Situația dintre coregrafă și fostul soț, Florin Budnaru, întorsătură neașteptată
- Ella și ispita Teo au trecut la un alt nivel în relația lor...în așternuturi
- Top 3 zodii care își pot întâlni sufletul pereche în săptămâna 11–17 august
Nemulțumit, Connect-R a anunțat că își retrage muzica de la postul de radio, însă conflictul a continuat să escaladeze. În februarie 2025, într-un podcast moderat de Gojira și difuzat pe canalul HappyFishTV, artistul a făcut declarații care au alimentat tensiunile, sugerând că Tudor Chirilă ar fi avut un rol în excluderea sa din eveniment și chiar în blocarea unor apariții ulterioare.
Aceste afirmații au fost considerate defăimătoare de către Tudor Chirilă, care a decis să apeleze la justiție. Artistul a deschis un proces la Tribunalul București, solicitând daune morale de 10.000 de euro, încetarea afirmațiilor considerate calomnioase, interzicerea unor declarații similare în viitor, dar și publicarea hotărârii judecătorești într-o publicație de largă circulație. De asemenea, acesta a cerut acoperirea cheltuielilor de judecată.
Tudor Chirilă a renunțat la proces
În fața instanței, Chirilă a susținut că declarațiile lui Connect-R i-au afectat reputația și imaginea publică, fiind prezentate ca fapte reale, fără dovezi.
„Cu această ocazie, pârâtul Connect-R a decis să inventeze şi să lanseze o serie de acuzaţii şi afirmaţii mincinoase, defăimătoare şi profund jignitoare la adresa reclamantului”, se arată în poziția transmisă de artist.
Mai mult, acesta a precizat că afirmațiile au fost propagate în mediul online cu scopul de a genera controverse și audiență:
„crearea, lansarea, propagarea şi menţinerea în spaţiul public – mediul online – a unor afirmaţii denigratoare, calomnioase (…) cu încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului”.
Chiar dacă disputa părea să se transforme într-un proces de durată, finalul a fost unul neașteptat. Înainte ca judecătorii să analizeze fondul cauzei, Tudor Chirilă ar fi depus o cerere de renunțare la judecată. Instanța ar fi luat act de această decizie, iar dosarul a fost închis fără o hotărâre finală.