Rareș Cojoc vorbește deschis despre divorțul de Andreea Popescu și susține că separarea l-a luat complet prin surprindere.
Rareș Cojoc a vorbit deschis despre separarea de Andreea Popescu, într-un interviu acordat podcastului „Acasă la Măruță”, unde a făcut declarații emoționale și surprinzătoare despre sfârșitul căsniciei lor.
Rareș Cokoc, declarații despre divorțul de Andreea Popescu
Dansatorul susține că despărțirea a venit ca un șoc pentru el și că nu el ar fi fost cel care a luat decizia finală. Acesta afirmă că a încercat până în ultima clipă să salveze relația și că nu se consideră responsabil pentru destrămarea familiei.
„Dinamica lucrurilor s-a schimbat puțin. Da, m-a luat pe nepregătite. Nu sunt de vină. Nu s-a terminat din cauza mea, nu, eu am luptat foarte mult pentru relația aceasta în momentul în care lucrurile s-au răcit între mine și Andreea”, a declarat Rareș Cojoc.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Anamaria Prodan rupe tăcerea după zvonurile privind idila lui Dan Alexa cu Andreea Popescu
- Rareș Cojoc, surprins în compania unei brunete misterioase. Dansatorul pare să-și fi regăsit echilibrul după divorț
- Rareș Cojoc, adevărul despre banii câștigați din dans! Nu e glumă!
Acesta a subliniat că nu și-ar fi dorit niciodată să ajungă în situația de a-și crește singur copiii și că a investit complet în viața de familie.
„Nu aș fi vrut niciodată să îmi reproșez sau copiii să îmi reproșeze că nu am făcut tot ce mi-a stat în putință să salvez această căsnicie. Nu se consumase. Eu nu am știut că se poate ajunge în acest punct”, a mai spus dansatorul.
Declarațiile vin în contextul în care Andreea Popescu vorbise anterior despre problemele din căsnicie, invocând lipsa comunicării și neînțelegerile care au afectat relația.
Rareș Cojoc spune însă că schimbarea din cuplu l-a luat complet prin surprindere și că, în ciuda eforturilor sale, lucrurile au evoluat într-o direcție pe care nu a anticipat-o niciodată.
- Rareș Cojoc, declarații despre Andreea Matei, partenera sa de dans: Trebuie să fim extrem de compatibili...
- Andreea Popescu și Rareș Cojoc au ajuns cu cei trei copii la psiholog după divorț. Ce se întâmplă cu micuții
- Prima reacție a lui Rareș Cojoc după ce a fost surprins alături de o tânără din lumea modei
„Niciodată nu mi-am imaginat”, a subliniat el, referindu-se la faptul că a ajuns să fie tată singur la o vârstă la care nu se vedea în această ipostază.
Rareș Cojoc, declarații despre trădare
Fără a intra în detalii despre alte persoane implicate în separare, dansatorul a sugerat că s-a simțit trădat și că munca sa în cadrul familiei nu ar fi fost pe deplin apreciată.
„Trădat pentru că ceea ce am oferit eu nu a fost oarecum apreciat. Pentru mine, familia este sacră. Niciodată nu mi-am imaginat că o să fiu la 36 de ani un tată singur. Sună puțin abrupt, dar lucrurile trebuie spuse pe nume, de ce Dumnezeu a rânduit să o scoată pe Andreea din viața mea?”, a mai declarat Rareș Cojoc.
Acesta a adăugat că încearcă să își găsească echilibrul și să privească spre viitor cu speranță, în ciuda perioadei dificile.
„Realmente cred că asta s-a întâmplat. Dumnezeu nu lasă nimic nerăsplătit și vine mereu cu darurile, la final”, a completat dansatorul.
Rareș Cojoc a mai dezvăluit că inclusiv tatăl său a încercat să intervină pentru a salva relația, având o discuție directă cu fosta sa soție.
„Tata a ieșit cu Andreea, a invitat-o la un restaurant, au stat acolo vreo patru ore. A fost o discuție foarte profundă, aș putea să zic”, a explicat acesta.