Simona Halep își extinde activitatea în zona de business și intră în industria vinului prin proiectul „Domeniile Halep”, dezvoltat împreună cu familia în Dobrogea.
Fosta lideră mondială WTA Simona Halep își extinde portofoliul de afaceri și pariază pe un nou domeniu cu potențial: viticultura. După investiții în imobiliare și turism, sportiva și familia sa dezvoltă în Dobrogea proiectul „Domeniile Halep”, o cramă care începe deja să atragă atenția pe piața vinurilor premium din România.
Simona Halep, afacere de familie cu vinuri
Proiectul este localizat în județul Constanța, în zona Culmea/Cremenea, unde familia Halep a preluat în 2019 o plantație viticolă degradată și a început reconstrucția completă a domeniului. Afacerea este coordonată de Stere Halep, tatăl sportivei, implicat direct în administrarea viței-de-vie și a cramei, alături de fratele Simonei, Nicolae Halep.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Prima reacție a lui Toni Iuruc după imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu. Ce îi urmează fostei sale iubite
- Simona Halep, mărturisire cutremurătoare despre cele mai grele momente din viața sa: Trei luni am fost în depresie totală...
- Simona Halep dă startul petrecerii de 8 Martie la hotelul ei din Poiana Brașov. Cât costă meniul cu foie gras și trufe
Reprezentanții proiectului susțin că toate deciziile sunt luate în familie, iar standardele de producție sunt menținute la un nivel ridicat, cu accent pe calitate și control strict al fiecărei etape.
„Domeniile Halep” se întind pe 13,13 hectare, dintre care 8,27 hectare sunt cultivate cu Merlot, iar 4,86 hectare cu Cabernet Sauvignon.
După achiziția terenului, au urmat doi ani de muncă fără producție comercială, perioada fiind dedicată refacerii viței-de-vie și pregătirii procesului de vinificație. Prima vinificare, realizată în 2021, a adus deja o confirmare timpurie, obținând locul al doilea la nivel regional într-un concurs național.
În 2024 a fost pusă în funcțiune crama proprie, iar din 2025 procesul de producție a intrat într-o etapă de stabilizare și rafinare.
- Simona Halep, apariții tot mai dese alături de Patrick Ciorcilă. Viața discretă a fostei campioane, după retragerea din tenis
- Cine este Dorin Mateiu, omul de afaceri surprins alături de Simona Halep în vacanța din Mykonos
- Bărbatul care i-a hărțuit pe Andra și Cătălin Măruță i-a trimis și Simonei Halep un mesaj tulburător
Primele vinuri lansate și interesul pieței
Până în prezent, familia Halep a lansat două produse: „Domeniile Halep Rosé” și „Domeniile Halep Roșu”, fiecare sticlă fiind comercializată la aproximativ 80 de lei. Unele etichete poartă chiar semnătura sportivei, detaliu care a crescut interesul colecționarilor și al fanilor.
Potrivit informațiilor din proiect, investiția inițială în cramă și vie s-ar ridica la aproximativ 500.000 de euro.
Simona Halep, prezentă activ în proiect
Deși implicată în mai multe afaceri, sportiva vizitează periodic domeniul din Dobrogea, unde se implică inclusiv în activități de sezon, precum recoltarea strugurilor.
Pentru Simona Halep, proiectul vine ca o continuare a valorilor cultivate în cariera sportivă: disciplină, răbdare și orientare spre performanță.
„Valorile asumate sunt excelența, munca și mentalitatea de numărul 1”, transmit reprezentanții proiectului, făcând o paralelă cu parcursul sportivei din tenisul profesionist.
Un portofoliu de business în expansiune
Intrarea în industria vinului completează un portofoliu deja diversificat. Din câștigurile obținute în carieră, estimate la aproape 40 de milioane de euro, Simona Halep a investit anterior în imobiliare și turism.
Printre activele deținute se numără un hotel în Poiana Brașov, proprietăți în zona Mamaia Nord și o locuință în apropiere de București, într-un complex rezidențial de lux. Alegerea acestei ultime investiții a fost influențată și de pasiunea pentru golf, sport pe care fosta jucătoare îl practică tot mai des.
- Holograf, Bibi și Simona Nae, artiștii care anunță concerte de excepție la „Crăciunul Nordului” de la Romexpo
- La șase ani de la moartea lui Mihai Constantinescu, Simona Secrier rupe tăcerea: Noaptea aceea n-o voi uita niciodată...
- Nuntă, lacrimi de fericire și o veste care le-a schimbat viața. Surpriza uriașă pentru Simona Butură
Deși și-a anunțat retragerea oficială din tenis în februarie 2025, la Cluj-Napoca, Simona Halep va avea un meci de retragere programat pe 13 iunie, în cadrul Sports Festival.
În paralel, fosta campioană continuă să se implice în proiecte comerciale și de imagine, inclusiv rolul de ambasador pentru companii românești.