Fiii lui Britney Spears au atras toate privirile la Săptămâna Modei de la Paris, unde au debutat pe podiumul de modă.
O nouă generație își face loc în lumea modei. Fiii lui Britney Spears, Sean Preston (20 de ani) și Jayden (19 ani), au atras toate privirile la Săptămâna Modei de la Paris, unde au avut primul lor debut pe podium.
Fiii lui Britney Spears, pe podiumul de modă de la Paris
Cei doi frați au urcat pe scenă în cadrul prezentării Vetements Menswear Primăvară/Vară 2027, iar apariția lor a devenit rapid unul dintre cele mai comentate momente ale serii.
Sean Preston a pășit pe podium într-o ținută sofisticată, care a reflectat stilul minimalist al casei de modă. Fiul artistei a purtat o jachetă lungă din mătase neagră, combinată cu o ținută monocromă formată din cămașă și cravată neagră, blugi și pantofi lăcuiți.
Look-ul său a fost apreciat pentru eleganță și atitudine, Sean reușind să transmită siguranță în primul său moment important din industria fashion.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Mama Adrianei Bahmuțeanu a câștigat procesul cu fiii lui Silviu Prigoană. Instanța i-a acordat dreptul la un program de vizită
- Fiul lui Bercea Mondialu, implicat într-un accident mortal în Drăgănești-Olt. Victima, un bărbat de 86 de ani, a murit la spital
- Și românii au eroii lor
Fratele său, Jayden, a ales un stil diferit, dar la fel de remarcat. Acesta a defilat într-o ținută casual formată din blugi albaștri, maiou alb mulat și mocasini maro închis.
Apariția a fost completată de o curea din piele și lanțuri suprapuse purtate în zona taliei, oferind un aer modern și nonconformist.
Cei doi au fost printre cele mai discutate apariții ale evenimentului, care a reunit numeroase personalități internaționale, printre care și actrița Sharon Stone.
Relația dintre Britney Spears și fiii săi, mai apropiată în ultimii ani
Sean Preston și Jayden sunt copiii pe care Britney Spears îi are cu fostul soț, Kevin Federline, de care artista a divorțat în 2007.
După o perioadă în care relația dintre mamă și fii a fost mai distantă, lucrurile par să se fi schimbat. În ultimii ani, Britney Spears s-ar fi apropiat din nou de cei doi băieți.
Un semn al acestei schimbări a fost observat atunci când Sean Preston și-a modificat numele pe rețelele sociale, adăugând numele „Spears” și eliminând numele Federline.
Potrivit unor surse citate de presa internațională, băieții ar fi fost alături de mama lor într-o perioadă complicată.
„A trecut printr-o perioadă dificilă în ultimii ani, iar lucrurile nu au mers bine, însă reapropierea de fiii ei a fost un pas important și pozitiv”, ar fi declarat o sursă apropiată familiei.
Sursă foto -Anton_Ivanov / Shutterstock