Concertul de la Nibiru s-a transformat într-o petrecere-surpriză pentru Smiley. Pavel Bartoș și Selly au urcat pe scenă cu un tort spectaculos, iar reacția artistului și mesajul transmis după momentul emoționant au cucerit fanii.
Ziua de naștere a lui Smiley s-a transformat într-un moment memorabil în timpul concertului susținut la Nibiru. Artistul a avut parte de o surpriză pregătită în cel mai mare secret de prietenul său, Pavel Bartoș, împreună cu Selly și echipa evenimentului, care au urcat pe scenă cu un tort festiv, în aplauzele miilor de spectatori.
Publicul a intrat imediat în atmosfera de sărbătoare și i-a cântat artistului tradiționalul „La mulți ani”, în timp ce tortul, decorat cu artificii, a fost adus în fața acestuia. Vizibil surprins și emoționat, Smiley a zâmbit și a mulțumit celor care au făcut posibil momentul.
Pavel Bartoș a pus la cale surpriza pentru Smiley
Inițiativa i-a aparținut lui Pavel Bartoș, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Smiley și colegul său de televiziune de peste 16 ani. Prezentatorul TV a povestit pe rețelele sociale că și-a dorit să marcheze aniversarea artistului într-un mod special și le-a mulțumit celor care l-au ajutat să organizeze surpriza.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Bubu Cernea și Elena Mogîldea s-au căsătorit religios după opt ani de iubire. Smiley și Irina Rimes, printre invitați
- Smiley și Gina Pistol au aniversat 3 ani de căsnicie. Mesajul emoționant al artistului despre familia sa
- Justin Trudeau și Katy Perry, surprinși împreună la un restaurant de lux. Artista iubește din nou, după despărțire?
„Azi este despre el, cel cu care împart bune și nebune de mai bine de 16 ani. La mulți ani, dragul meu drag, Smiley! Mulțam, Selly și echipei Nibiru Universe, pentru că m-ați ajutat să punem totul la cale!”, a transmis Pavel Bartoș.
Momentul a fost primit cu entuziasm de public, care a aplaudat și a cântat alături de artist, transformând aniversarea într-un adevărat spectacol.
Reacția lui Smiley
La scurt timp după surpriză, Smiley le-a transmis fanilor un mesaj de recunoștință, mărturisind că gestul prietenilor și susținerea publicului l-au impresionat profund.
„Mulțumesc pentru surpriză! Și vă mulțumesc vouă, tuturor, că faceți parte din povestea mea. Înseamnă mai mult decât pot spune.”, a scris artistul pe rețelele sociale.
Citește și:
- Smiley, surpriză specială pentru fina sa. Sofia, fiica lui Pavel Bartoș, a împlinit 12 ani
- Alex Velea x Connect-R x Smiley lansează Ce-ai făcut cu dragostea, o piesă R&B care te prinde în poveste de la primul vers
- Alex Velea x Connect-R x Smiley – Hau, piesa care pregătește atmosfera pentru concertul de la Sala Palatului, 24 februarie 2022
Smiley a împlinit 43 de ani și spune că privește această etapă a vieții cu recunoștință și echilibru, atât pe plan profesional, cât și personal.
Cu ocazia aniversării, artistul a publicat și un mesaj în care a vorbit despre parcursul său și despre lucrurile care contează cel mai mult pentru el în prezent.
„Astăzi vreau să fiu doar Andrei. Mă uit în urmă și îmi dau seama că fiecare pas, fiecare om pe care l-am întâlnit și fiecare experiență m-au adus aici.”, a declarat Smiley.
Artistul a mărturisit că, dincolo de succesul din muzică și televiziune, cea mai mare dorință pe care o are este să petreacă mai mult timp alături de familie și de oamenii dragi.
„De ziua mea îmi doresc un singur lucru: timp. Timp cu familia, timp să mă bucur de lucrurile mici și să mă opresc puțin. În rest… mă simt norocos. Și recunoscător pentru tot. Vă mulțumesc pentru încredere, pentru fiecare urare, pentru că îmi ascultați muzica și pentru că faceți parte din povestea pe care o construim împreună.”, a încheiat artistul.
Citește și:
- Alex Velea x Connect-R x Smiley - doar ei știu Combinația- un nou hit de la trioul vostru preferat
- Connect-R, Smiley și Alex Velea celebrează frumusețea femeii în Cum te-a făcut mama ta
- Alex Velea, Smiley și Connect-R dau startul celei mai mari petreceri a anului – Combinatia, pe 13 februarie 2026 la Romexpo