Nidia Moculescu a trăit clipe copleșitoare la Festivalul de la Amara, ediția din 2026 fiind dedicată memoriei tatălui său, Horia Moculescu. Artista a interpretat mai multe șlagăre din repertoriul compozitorului, însă emoțiile au fost atât de puternice încât a izbucnit în plâns și nu a mai putut reveni pe scenă.
Nidia Moculescu a trăit momente extrem de emoționante la Festivalul-Concurs Național de Muzică Ușoară „Trofeul Tinereții”, de la Amara. Ediția din 2026 a fost dedicată memoriei regretatului compozitor Horia Moculescu, iar fiica acestuia a fost invitată de onoare. Artista a interpretat mai multe piese din repertoriul tatălui său, însă emoțiile și dorul au copleșit-o după recital.
Nidia Moculescu, moment emoționant pe scena Festivalului de la Amara
Nidia Moculescu a urcat pe scena Festivalului de la Amara într-un moment cu o încărcătură aparte. Ediția din acest an a fost dedicată memoriei tatălui său, celebrul compozitor Horia Moculescu, iar artista a avut ocazia să îi ducă mai departe muzica în fața publicului.
Îmbrăcată într-o rochie elegantă, Nidia a interpretat într-o manieră proprie mai multe șlagăre din repertoriul tatălui său, printre care „Singurătatea mea”, „Prima iubire și ultima” și „Salcia”.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Nidia Moculescu, prima victorie în instanță în procesul cu mama sa. Mariana Moculescu a cerut pensie de întreținere
- Nidia Moculescu, mărturisiri dureroase la o lună de la pierderea tatălui său. Cum arată primul Crăciun fără Horia Moculescu
- Mariana și Nidia Moculescu, față în față la Tribunal: mama cere pensie de întreținere de la fiica ei
Pentru fiica regretatului compozitor, însă, momentul artistic a fost mult mai mult decât un simplu recital. Amintirile și dorul de tatăl său au făcut ca emoțiile să devină copleșitoare.
„Am fost invitată la eveniment de către Daniel Trifu, unul dintre organizatori. Mi-a făcut o mare plăcere, această ediție fiind dedicată tatălui meu. Am purtat o rochiță superbă, grandioasă, foarte elegantă. Am și interpretat câteva piese celebre, din repertoriul muzical al tatălui meu, precum «Singurătatea mea», «Prima iubire și ultima», dar și «Salcia».”, a declarat artista, pentru click.ro.
Nidia Moculescu a mărturisit că urcarea pe scenă într-un eveniment dedicat tatălui său a fost extrem de dificilă din punct de vedere emoțional.
- Mariana Moculescu și fiica ei, Nidia, au îngropat securea războiului. Moment emoționant de 8 Martie
- Doliu în lumea muzicii românești: Horia Moculescu s-a stins din viață la 88 de ani. Fiica sa, Nidia, mesaj sfâșietor
- Ce își dorește Mariana Moculescu de la fiica sa, după moartea lui Horia Moculescu: Să vă spun eu cine e Mariana...
Artista a recunoscut că a tremurat și că, la finalul recitalului, nu și-a mai putut stăpâni lacrimile. Prezentatorul Cove a rechemat-o pe scenă pentru aplauzele publicului, însă Nidia nu a mai reușit să revină în fața spectatorilor.
„Am avut emoții mari, tremuram. A fost emoționant, am și izbucnit în plâns. După recital, m-a rechemat Cove prezentatorul, pe scenă, pentru aplauze, dar n-am mai putut reveni. Pentru tata, muzica a însemnat emoție, muncă, talent și respect pentru public”, a declarat Nidia Moculescu.
Momentul a căpătat astfel o semnificație aparte: fiica lui Horia Moculescu a interpretat muzica tatălui său într-un festival care, în 2026, i-a fost dedicat.
Nidia Moculescu, mesaj sfâșietor după moartea tatălui
Horia Moculescu s-a stins din viață în 2025, iar dispariția compozitorului a reprezentat o lovitură uriașă pentru fiica sa. Cei doi au avut o relație foarte apropiată și au locuit împreună până spre finalul vieții artistului, într-un apartament din zona Cișmigiu.
- Mariana Moculescu își retrage procesul împotriva fiicei sale, la o lună după moartea lui Horia Moculescu. Nu mai vreau tribunal
- Mariana Moculescu își caută din nou locul în viața fiicei sale, după moartea lui Horia Moculescu. Ce pretenții are la apartament
- În timp ce Horia Moculescu se luptă pentru viață,Mariana Moculescu a dat-o în judecată pe fiica lor pentru pensie de întreținere
La scurt timp după moartea tatălui său, pe 12 noiembrie 2025, Nidia Moculescu a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care își exprima durerea profundă.
„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi, tăticule, o singură bătaie de inimă, care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii? Erai zâmbetul meu...Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou.
Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta?”.
Citește și:
- Horia Moculescu, condus pe ultimul drum fără fosta soție. Mariana Moculescu refuză să participe la înmormântare
- Cu ce probleme de sănătate se confruntă, de ani de zile, Horia Moculescu: O durere permanentă...
- Mariana Moculescu, reacție tranșantă după ce a aflat că Horia Moculescu este internat în stare gravă: Nu merg la spital
Dorul nestins de tatăl său, Horia Moculescu
Durerea Nidiei Moculescu a fost cu atât mai puternică, cu cât relația cu tatăl său a fost una extrem de strânsă. Cei doi au împărțit aceeași locuință până spre sfârșitul vieții compozitorului, iar după pierderea lui, artista a mărturisit că s-a simțit singură și incapabilă să se adapteze unei vieți fără omul care îi fusese sprijin.
„M-ai învățat atâtea, tată, dar un singur lucru nu ai reușit...cum să mă faci să trăiesc fără tine...Cum să mai văd lumea, când ochii mei, de fapt, ochii tăi, sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum... acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol...”.
Citește și:
- IRIS a electrizat Arenele Romane cu „Primii 45+1”: „Se poate să rămâneți nemuritori?”
- Nadia Comăneci, contract fabulos la PRO TV! Suma uriașă pentru a ocupa scaunul de jurat la Românii au talent
- Nadia Comăneci, noul jurat de la Românii au talent. Legenda gimnasticii pornește în căutarea următorului moment de 10
Pentru artistă, tatăl său nu a fost doar un părinte, ci și omul care i-a oferit sentimentul de siguranță și stabilitate.
„Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Dă-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns...
Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum...acum ai căzut. Și eu cad cu tine... Într-un hău... și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei”.