Dana Rogoz a ales o vacanță atipică alături de soțul ei și cei doi copii. Familia a renunțat la avion și a pornit într-o aventură cu trenul prin Europa.
Dana Rogoz traversează o perioadă plină de momente speciale alături de familia sa. Actrița a pornit într-o vacanță mai puțin obișnuită împreună cu soțul și cei doi copii, iar deplasarea dintre mai multe destinații nu s-a făcut cu avionul, ci cu trenul.
Vedeta le-a povestit urmăritorilor săi despre experiențele trăite pe parcursul călătoriei și despre motivele pentru care familia a preferat transportul feroviar. Pentru Dana Rogoz, timpul petrecut pe drum nu este unul pierdut, ci o ocazie de a fi împreună, de a se bucura de peisaje și de a crea amintiri.
Dana Rogoz, despre alegerea de a călători cu trenul
Ajunsă în Marea Britanie, actrița a explicat că traseul până la Edinburgh a fost unul mai lung decât ar fi fost în cazul unei călătorii directe cu trenul. Familia a ales însă intenționat un itinerar care presupunea trei trenuri diferite.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Zvonuri despre un posibil divorț între Anca Serea și Adi Sînă. Reacția vedetei după valul de speculații din online
- Anca Serea și fiica ei au mers desculțe la Bacalaureat, după ce furtuna a inundat cartierul în care locuiesc
- Anca Serea lămurește situația despre divorțul de Adi Sînă. De ce nu mai poartă verigheta
„O vacanță cu trenurile sigur nu e pentru toată lumea. Sunt oameni care nu se pot odihni bine pe tren, care caută să ajungă cât mai repede într-un loc, care nu vor să piardă timpul pe drum… Nouă ni se pare că, dimpotrivă, călătorind în felul acesta, câștigăm timp pentru noi. Dacă voiam să ajungem mai repede în Sicilia sau în Scoția, clar am fi ales avionul. Dar nouă ne place atât de mult să călătorim cu trenul, încât în loc să alegem unul direct între Londra și Edinburgh, care ar fi fost mai rapid, noi am ales să călătorim cu 3 trenuri diferite. Această opțiune a fost votată în unanimitate în familie: London-Leeds cu tren LNER, apoi Leeds-Carlisle via Settle cu tren Northern și Carlisle-Edinburgh cu tren TransPennine Express. Un drum mai lung, dar mai frumos și mai aventuros. Asta e varianta care ni se potrivește nouă”, a explicat Dana Rogoz.
Citește și:
Pentru actriță și familia sa, călătoria face parte din experiența vacanței, nu reprezintă doar o modalitate de a ajunge cât mai repede la destinație. Tocmai de aceea, alegerea unor rute mai lungi le oferă ocazia să descopere peisajele și să petreacă mai mult timp împreună.
Cum își petrece familia timpul în tren
Călătoriile lungi nu par să fie un motiv de plictiseală pentru familia Danei Rogoz. Actrița a dezvăluit că atât ea, cât și copiii găsesc numeroase activități prin care transformă orele petrecute în tren într-o parte importantă a vacanței.
De la jocuri și lectură până la teme, desen și discuții în familie, timpul petrecut pe drum este folosit în cât mai multe feluri. Copiii au inclusiv un jurnal de călătorie, în care adună amintiri din traseu.
- Anca Țurcașiu a surprins pe toată lumea: M-am întors la școală la 56 de ani! Decizia neașteptată a artistei
- Anca Alexandrescu, atac dur în direct după scandalul cu Călin Georgescu: Cine l-a montat împotriva mea?
- Anca Țurcașiu, pusă la zid de fani după ce a povestit că a rămas blocată în Thailanda: Rușine, te gândești la bani?
„Și niciodată până acum nu am auzit pe vreunul dintre noi spunând: «Offf… cât mai durează drumul ăsta?». Dimpotrivă! Am auzit: «Offf… e ultimul tren de noapte?», «Offf… deja am ajuns?»… «Offf… promiți că vom mai face traseul ăsta?». Păi știți câte avem noi de făcut în timp ce călătorim cu trenurile?! Și să stăm la povești, și să ne bucurăm de priveliște, și să dormim, și să ne jucăm boardgame-uri sau cu alte jucării, și să mâncăm cumpărăturile noastre sau direct la vagonul restaurant, și să citim, și să desenăm, și să facem teme, și să completăm jurnalul de călătorie, în care adunăm ștampile de la controlori, și să ne plimbăm de la un capăt la altul al trenului – chiar și de 3 ori, și să ne drăgălim, și pur și simplu să ne simțim recunoscători că putem avea această experiență împreună”, a mai adăugat actrița.
Citește și:
- Motivul pentru care Anca Țurcașiu nu are voie să rămână singură cu nepoțica sa: Să o lase la mine n-au vrut niciodată...
- Anca Țurcașiu și-a emoționat fanii cu imaginile alături de tatăl său de 89 de ani. Gestul lor a cucerit internetul
- Călin Georgescu: Alegerile sunt o farsă! – De ce refuză să susțină pe Anca Alexandrescu la Primărie