Marcel Ciolacu și Sorina Docuz au atras atenția la botezul fiului lui Alfred Simonis, organizat la Timișoara, iar haina de blană purtată de partenera politicianului a stârnit un val de controverse.
Marcel Ciolacu și partenera sa, Sorina Docuz, au participat împreună la botezul fiului lui Alfred Simonis, organizat la Timișoara. Ținuta purtată de aceasta, în special haina de blană, a atras numeroase comentarii în mediul online. În urma controverselor provocate de imaginile de la eveniment, fostul premier ar fi decis să amâne nunta programată pentru finalul lunii noiembrie 2026.
Marcel Ciolacu a amânat nunta cu Sorina Docuz
Botezul fiului lui Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a ajuns în centrul atenției după ce imaginile de la petrecere au stârnit discuții aprinse în spațiul public. Printre invitați s-au numărat Marcel Ciolacu și Sorina Docuz, care au apărut împreună la eveniment.
Apariția partenerei fostului premier a atras atenția în special datorită unei haine de blană pe care a purtat-o. Pe rețelele de socializare au circulat speculații potrivit cărora aceasta ar fi fost confecționată din blană de șinșilă și ar fi valorat peste 10.000 de euro.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Marcel Andrei, mesaj tranșant pentru cei care îl critică. Fosta ispită de la Insula Iubirii a transmis un semnal clar
- Marcel de la Insula Iubirii dezvăluie ce boală ascunde Armina, soția lui
- Marcel de la Insula Iubirii, gafă amuzantă pe rețele. A vrut să se afișeze în Thailanda, dar a greșit locul. Unde și-a dat tag?
Suma vehiculată a generat numeroase reacții, mai ales în contextul economic dificil și al măsurilor de austeritate resimțite de populație. Marcel Ciolacu a intervenit însă pentru a lămuri discuțiile legate de prețul obiectului vestimentar. Potrivit declarațiilor sale, haina ar fi fost cumpărată dintr-un bazar din Istanbul, pentru suma de 500 de euro, și nu ar fi costat zeci de mii de euro, așa cum s-a speculat.
Controversele apărute după petrecerea de la Timișoara au avut ecouri și în plan personal. Marcel Ciolacu, în prezent președintele Consiliului Județean Buzău, ar fi decis să amâne pe termen nedeterminat căsătoria cu Sorina Docuz, care era programată inițial pentru sfârșitul lunii noiembrie 2026.
Informația a fost confirmată de politician pentru publicația G4Media. Întrebat despre planurile de nuntă, acesta a oferit un răspuns scurt, dar sugestiv: „Rămânem în probe o perioadă”.
- Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!
- Armina și Marcel, înlocuiți rapid pe Insula Iubirii! Cine sunt participanții care intră în emisiune în locul lor?
- Armina și Marcel Andrei au părăsit Insula Iubirii 2026! Concurenta a ajuns la spital după ce și-a văzut soțul fericit
Astfel, ceremonia care ar fi trebuit să aibă loc în luna noiembrie nu se va mai desfășura conform planurilor inițiale, cel puțin deocamdată. Decizia vine după valul de reacții provocat de imaginile de la botez și de ținutele considerate extravagante de o parte dintre cei care le-au comentat.
Sorin Grindeanu, reacție după criticile privind opulența de la botez
Discuțiile nu s-au oprit la Marcel Ciolacu și Sorina Docuz. Imaginile de la eveniment au generat reacții și la nivelul conducerii PSD, iar președintele partidului, Sorin Grindeanu, a vorbit public despre controverse.
Acesta a recunoscut că înțelege nemulțumirea celor care au considerat că vestimentațiile și aparițiile de la petrecere transmit un mesaj nepotrivit, în contextul dificultăților economice și al măsurilor de austeritate.
„Înțeleg criticile celor care au considerat că unele dintre aceste imagini transmit un mesaj nepotrivit în contrast cu problemele pe care le are România. Toți cei care avem responsabilități publice trebuie să fim mult mai atenți cu felul în care ne raportăm la oameni și la mesajul pe care îl transmitem chiar și în cazul unor evenimente private. Regret percepția creată în rândul oamenilor care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an”, a declarat Sorin Grindeanu în cadrul unei conferințe de presă.
Sursa foto - LCV / Shutterstock