Setari Cookie-uri

Andreea Antonescu rupe tăcerea despre suferințele din dragoste! Sacrificiul uriaș care i-a schimbat complet viața

IN ACEST ARTICOL:

Andreea Antonescu a trecut prin relații care, privite din exterior, păreau povești solide și frumoase, dar care nu au avut finalul dorit.

Timpul și experiențele trăite au învățat-o să privească iubirea cu mai multă maturitate și să înțeleagă că sentimentele puternice, oricât de reale, nu sunt de ajuns pentru ca doi oameni să rămână împreună.

Ce a învățat Andreea Antonescu din relațiile eșuate

Artista mărturisește că a avut nevoie de timp și de experiențe dureroase pentru a ajunge la o înțelegere mai profundă a iubirii. „Mi-ar plăcea să spun că da, dar viața m-a învățat altceva. Iubirea este esențială, însă nu este suficientă dacă nu există respect, comunicare, încredere și dorința de a construi în aceeași direcție”, a spus ea.

Andreea povestește că a înțeles, în timp, că o relație sănătoasă nu presupune sacrificiul propriei identități. „Am învățat că o relație nu înseamnă să te pierzi pe tine pentru celălalt și nici să încerci să îl schimbi. Înseamnă să evoluați împreună, fără ca unul să îl umbrească pe celălalt”, a mărturisit artista. Astăzi, spune ea, nu mai crede în perfecțiune, ci în oameni care aleg, zi de zi, să rămână unul lângă celălalt.

Citește și:

andreea antonescu

Compromisurile pe care nu le-ar mai face niciodată

Întrebată despre lecția cea mai importantă învățată, poate chiar prea târziu, Andreea Antonescu a fost sinceră: „Poate cea mai importantă lecție este că nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație. Cred că multe femei fac asta la un moment dat. Pun pe primul loc nevoile celuilalt și uită cine sunt.”

Artista spune că, acum, nu ar mai accepta compromisuri care îi afectează liniștea, demnitatea sau valorile personale. „Astăzi nu aș mai face compromisuri care îmi afectează liniștea, demnitatea sau valorile. Am învățat că iubirea adevărată nu te face mai mic. Din contră, te ajută să devii cea mai bună versiune a ta”, a explicat ea.

Despre viața ei sentimentală actuală, Andreea mărturisește că nu mai caută o relație doar de dragul de a avea una. „Dacă va exista un om lângă mine, îmi doresc să fie pentru că ne facem viața mai frumoasă unul altuia, nu pentru că simțim nevoia să umplem un gol”, spune artista, adăugând că omul de lângă ea ar trebui să înțeleagă simplu cine este: „Iubesc profund, sunt loială și mă implic cu tot sufletul, dar am nevoie de sinceritate, respect și liniște. Nu mai cred în iubirile care consumă. Cred în cele care construiesc.”

Citește și:

Secretul formei fizice și al stării de bine

Pe lângă lecțiile despre iubire, Andreea Antonescu a vorbit și despre echilibrul pe care îl caută zilnic în viața sa. „Îmi place să am grijă de mine, dar nu din dorința de a opri timpul, ci din respect pentru mine însămi. Încerc să am un stil de viață echilibrat, să fac mișcare, să mănânc cât mai sănătos și să mă odihnesc atunci când pot”, a spus artista.

Ea crede că adevărata frumusețe pornește din interior și este strâns legată de liniștea sufletească. „Am observat că, atunci când ești împăcat cu tine, când ai liniște sufletească și oameni frumoși în jur, toate acestea se văd și pe chip”, a mai spus Andreea Antonescu, adăugând că recunoștința este, de fapt, cel mai mare secret al ei: „Încerc să mă bucur de fiecare etapă a vieții, fără să mă lupt cu trecerea timpului. Fiecare vârstă are frumusețea ei.”

Citește și:

foto Facebook


Noemi crede că textele savuroase sunt scrise nud în miez de noapte, cu stiloul pe hârtie și țigară în colțul gurii iar cele mai crude adevăruri sunt spuse în glume și...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: