Indiferent de ce anume faci sau spui, nu lasă pe nimeni să te facă să te simți vinovată. Vinovăția este una dintre emoțiile de joasă frecvență care te aduce într-o stare de spirit în care poți ușor manipulată și care te face să percepi realitatea în mod distorsionat.
Sentimentele de vinovăție atrag după sine un fel de pedeapsă deoarece, la nivel subconștient, crezi că asta este ceea ce meriți și pui aceste forțe în mișcare. Puterea acestora crește acestea sunt induse de alții. De exemplu, în copilărie mă simțeam vinovată atunci când luam o notă mai mică de 8 la școală, chiar dacă mă srăduisem să dau ce aveam mai bun, penrtru astfel îi dezamăgeam pe părinții mei care mă doreau un copil premiant. De aici la o lipsă de încredere în sine scăzută nu mai este decât un pas.
Insă asta nu se întâmplă doar un copilărie. Marea majoritate a oamenilor se simt vinovați atunci când nu se ridică la înălțimea așteptărilor sau consideră că îi dezamăgesc sau supără pe oamenii care sunt importanți în viața lor sau considerați respectabili. In această situație nu ai de-a face doar cu conștiința ta ci ci și cu supărarea lor.
Este perfect firesc să dorești să îndrepți o greșeală însă poți face asta fărăsă cultivi sentimentul de vinovăție în sufleul tău. Acesta nu te ajută și, în nici un caz, nu rezolvă situația. Doar conștientizarea locului în care te afli în viața ta, învățarea lecției, asumarea responsabilității și acțiunea inteligentă o pot face.
Featured foto by fizkes via Shutterstock
Spune-ti parerea!