Momentele în care ne dăm seama că avem nevoie de o mai bună organizare și de o planificare atentă a bugetului sunt acelea în care ne lovim de o situație de criză sau de una dificil de gestionat. O recesiune economică sau apariția unei urgențe pentru care avem nevoie rapid de o sumă consistentă de bani ne învață că fiecare dintre noi ar trebui să aibă un plan bine pus la punct, precum și o rezervă de economii pentru a trece mai ușor peste astfel de momente.
Chiar dacă îți dorești să fi început să economisești cu mult timp în urmă, niciodată nu este prea târziu să pui niște bani deoparte pentru zile negre. Cel mai bine este să ai un cont separat de economii, care să-ți permită să retragi oricând bani, fără să plătești taxe suplimentare. Specialiștii ne recomandă să avem mai multe rezerve de economii: una în lei, altă în valută (euro sau dolari), așa încât să nu avem surprize neplăcute în cazul în care o moneda se devalorizează.
Negociază cu angajatorulDacă traversezi o perioadă mai dificilă, o negociere cu angajatorul s-ar putea să-ți aducă un plus la veniturile tale lunare. Poate îți faci curaj să ceri acea mărire de salariu pe care o aștepți de multă vreme sau poate te afli în situația în care îți poți negocia anumite beneficii. Spre exemplu, numeroase companii sunt dispuse să le acorde angajaților tichete de masă, pentru care tu ești scutită de plata taxelor salariale. Acest lucru înseamnă o putere de cumpărare crescută cu 48% și îți poate acoperi pe o perioadă cheltuielile cu alimentele.
Achită-ți la timp datoriileÎntr-o situație de criza, este cu atat mai important să nu acumulezi datorii și să te asiguri că ești la zi cu plata ratelor, a chiriei și a facturilor. Amânarea acestor plăți duce la aplicarea unor penalizari, ceea ce înseamnă că vei ajunge sa plătești mai mult sau chiar să ajungi în imposibilitate de plată, dacă situația financiară în care te afli este una dificilă. Iar dacă nu îți permiti sa achiți o rata într-o luna, este bine sa notifici cat mai din timp banca. Multe instituții financiare le acorda clienților o perioada de grație de câteva săptămâni, fără să aplice penalizări, așa că poți căpăta astfel un moment de respiro.
Ține constant evidența cheltuielilorDacă nu monitorizezi deja unde se duc lunar banii tăi, este momentul să începi să ții o evidență cât mai detaliată a cheltuielilor. Așa, îți poți da mai ușor seama unde poți face economii și care sunt acele cheltuieli care nu sunt neapărat necesare. Poți folosi o aplicație de gestiune a bugetului sau îți poți organiza singură un tabel împărțit pe câteva categorii mari: cheltuieli recurente (chirie, rate, facturi, abonamente, transport etc), cheltuieli cu mâncarea (cumpărăturile săptămânale, mesele zilnice, gustări), cheltuielile personale (haine, înfrumusețare, sănătate) și altele.
Ce mai poți face pentru a-ți suplimenta veniturileDacă ai nevoie de venituri în plus, poți lua în calcul și alte modalități prin care să rămâi cu mai mulți bani la final de lună:
-
Dr. Andreas Vythoulkas
Nașterea naturală după cezariană
-
Alexandra Chivu
Curățenia organismului după Paște: Cum să-ți revii la normal după...
-
Kudika
Noul curent de personalizare a zâmbetului pentru pacienții din...
-
Alexandra Chivu
Cum să-ți păstrezi greutatea de Paște? 5 pași pentru a te menține...
-
Kudika
Prin ce trece o femeie, de la sarcină, la îngrijirea bebelușului
-
Kudika
GROHE Tempesta, un nou design și tehnologii inovatoare
-
Kudika
Chirurgia robotică da Vinci Xi: indicații și beneficii
-
Kudika
Cum se face salata de icre în mod tradițional? 10 sfaturi utile
-
Kudika
Lucruri de știut înainte de a opta pentru tratamentul cu Invisalign
Sursa foto: energepic.com from Pexels
Spune-ti parerea!