Citindu-va mesajele...am realizat.si sunt trista.

De la: Barbie30, la data 2010-10-23 22:10:39i tu sa mergi la un psiholog.

De la: Stefana_Velisar, la data 2010-10-23 11:24:33azi dimineata mi-am facut o cafea,am deschis laptopul,am verificat toate mailurile si am decis sa imi savurez cafeaua mea delicioasa cu lapte rasfoind putin kudika si gandidu-ma si la suferintele altor persoane ...ei,sa zicem ...sa ma "deconectez" de ale mele banalitati.
sunt tanara,sunt inca studenta.
aseara am iesit cu prietenii la o bere.nimic nou as spune.aceleasi persoane,poate din cand in cand mai rasare cineva nou.dar tot aseara...am realizat cum sunt si cum nu ma mai pot intoarce la ceea ce eram.
hmm...trebuie sa o iau de la capat!

am mai postat pe forum odata demult,cand eram in mocirla dupa o despartire de o persoana foarte draga,tradare din partea "prietenelor",agonie,etc.acum stau si ma intreb...extazul unde mai e?sa zic ca buba mea cea mare a avut loc acum vreun an si jumatate.si buba mea sa dea naiba de a vrut sa se cicatrizeze frumos si rapid.sa zicem metaforic ca am tras o groaza ca sa schimb atatea pansamente pt un rahat de "rana" care nu se"lipea".oho!dar iete ca atunci cand ma asteptam mai putin....(nu,nu a rasarit fat-frumos!!!!!!) mi-a trecut si buba,a picat si coaja,intai am fost incarcata de furie ca na "puteam sa nu am semne"-ca la o cazatura cand te oftici ca te-ai ales cu o julitura in copilarie si ti-o aduci aminte si la 30 ani ca deh,se vede oricand pe pielea ta.

acum stau si spun chiar sincer ca sunt ok din pct lui de vedere.cateodata regret ca am trecut prin experienta aceea de tot ******** cand puteam sa fac ceva mai bun cu viata mea!dar in principiu sunt o fiinta impacata cu situatia.imi vor muri parintii intr-o buna zi si eu nu stau sa plang dupa un ..oarecare.
stiu ca nu va plac postarile lungi!!stiu,stiu,dar nu ma pot abtine.
assadar,in aceasta dimineata m-am gandit ca totusi sa ma duc la psiholog?nu.
merg si eu cu tehnologia timpurilor mele si ma incred in sfaturile forumurilor si mai ales al oamenilor patiti si raspatiti din acest mediu.

intr-un an si jumatate lumea isi face alt partener cu care poate inca tine,etc,to be continued.altii experiementeaza poate 10 parteneri!alti poate trec printr-o deceptie si mai intensa.
eu intr-un an si jumatate......am iesit cu un baiat simpatic o perioada de ordinul zilelelor si la vremea aceea mi se parea "fancy" ca l-am lasat eu pe baiatul acela intr-un fel de razbunare impotriva rasei masculine.adica,oricum,cateva zile nu cred ca au contat pt vreunul din noi.

si acum....ma aflu la 1 an si jumatate departare o cu totul alta persoana.
baiatul acela care mi-a frant inima,spuneti-o cum vreti,m-a schimbat total,sunt alt om,aseara m-am gandit chiar ca sunt un monstru.MONSTRU?
sunt la un an si jumatate de viata solitara din pct de vedere sentimental,la un an si jumatate departare de orice fluturas in stomac si la un an si jumatate departare de exigente.
partea buna e ca eu ma simt excelent in conditia mea:libera,stapana pe mine,cu planurile mele pe care le pot suci si rasuci cand imi pofteste inima,activa in viata de zi cu zi,nu ma plictisesc cu ceea ce sunt,cu ceea ce am si cu cei de care unt inconjurata.totusi nu inteleg care e problema unora din jurul meu care imi spun "nu crezi ca ar fi cazul sa...?" sau "nu crezi ca ar trebui sa gasesti si tu pe cineva...?" sau "nu te simti si tu singura?".ei sigur ca ma simt putin aiurea cand vad ca parca toti va gasiti jumatatea,dar si lumea mea e foarte frumoasa.

bun,bun si dupa atata amar de subiect nou pe forum..problema mea este ca am devenit de o raceala si o indiferenta incredibila.am refuzat cu nonsalanta toate invitatiile de prietenie pe care le-am primit in timpul asta,am trecut fara sentiment pe langa entuziasmul unora sau altora,am studiat si am taiat in carne fiecare om pe care l-am intalnit.nimic satisfacator.pur si simplu nu imi surade nimeni.in capul meu exista "sablonul" meu de fat frumos si sunt constienta si fericita ca nu este modelul vechi....dar cu toate astea,nimeni nu ma multumeste,nimeni nu ma impresioneaza.ba chiar ma enervez cand observ ca unii insita sa bata la usa mea in conditiile in care le-am explicat ca nu sunt omul care sa tatoneze terenul o perioada lipsita de orice sclipire ca apoi sa isi deaa seama ca "hai..merge si cu asta".
astept scanteia de inceput,chiar daca dupa aceea s-ar putea sa fiu dezamgita,iar.
chiar si cu restul oamenilor sunt mai superficiala,nu mai pun pret pe promisiuni,si nici nu ma impresioneaza incalcarea acestora.
si acum...sunt trista.ajung sa fiu trista ca nu mai pot suferi si eu,sa zicem!sa fiu si eu putin mai umana,sa mai fac greseli,sa mi-o mai iau in barba.ce rea am devenit in tot timpul asta...
va intreb pe voi...e normal nu?la unii dureaza ani,la altii zile,la altii iubirile stateau deja la coada.
si acum realizand ce am scris si fiind pe punctul chiar de a sterge tot si de a anula postarea aceasta ma gandesc ca nici faptul ca am constientizat defectul meu nu ma va face de "maine" sa fiu mai toleranta si sa acord sanse...ca...cine stie?daca pierd ceva?ba eu cred ca simt cand pierd ceva sau cand o "situatie" ma va irita pur si simplu.
trebuie sa sparg cumva granita asta a invetariatului defectelor si calitatilor,sa ies din mine putin din punctul de vedere al baietilor,ca sa ii spun pe nume.interactionez foarte frumos cu sexul masculin in termeni amicali.in momentul in care se anunta ceva la orizont,deja am inchis toate portile si trec pe modul insensibil si indiferent la "sentimentele" altora.
m-am inchis de tot in mine si cheia nu cred ca o am nici eu.dar nici nu o caut.
ei?