In ultimul timp am fost, vorba unei reclame, cu bateriile descarcate, coplesita de probleme de tot soiul, care se cauzau si alimentau reciproc. Aveam senzatia, cum avem toate din cand in cand, ca totul merge prost, ca luminita de la capatul tunelului a inceput sa palpaie iar apoi s-a stins cu totul.

As minti sa spun ca s-au rezolvat toate… de altfel, nu cred ca le voi rezolva in viitorul apropiat. Insa, intr-un moment de luciditate (ori poate tocmai ca luciditatea a lipsit in acel moment si bine a facut) mi-am amintit de versurile unei melodii din copilarie, “Don’t worry, be happy”, care spun ca atunci cand iti faci griji, probleme se dubleaza. Si se dublasera, pe buna dreptate… alimentate de anxietatea si disperarea mea, se umflasera ca un balon si stateau sa pocneasca.

Am respirat adanc si am inceput sa caut lucruri bune, happy thoughts… iar cu acestea am reusit sa reaprind luminita de la capatul tunelului. Mi-am amintit ca in ciuda a ceea ce credeam, timpul nu a trecut degeaba in ultimii ani. Mi-am dat seama ca in curand se fac patru ani de cand lucrez aici, la Kudika si am realizat cat de mult am invatat alaturi de voi, cu voi, de la voi. Si am inceput sa ma bucur de ceea ce fac, chiar acum, in momentul in care va scriu aceste randuri, si nu de ceea ce as putea face daca m-as transforma peste noapte in persoana pe care altii si-o doresc.

Mi-am amintit cu drag de vremurile in care citeam Liceenii, Bravo si Cosmopolitan si mi-as fi dat mana dreapta sa ajung si eu la un moment dat sa lucrez la o asemenea revista. Si iata, dupa aproape patru ani de cand am aplicat la primul si singurul job, sunt mandra (atat de mandra incat nu-mi incap in piele) sa spun ca lucrez la cea mai citita revista din tara.

In urma cu o saptamana Kudika mi-a mai dat un motiv sa fiu mandra. Echipa care ne-a reprezentat la Olimpiadele Comunicarii in acest an a castigat locul II in sectiunea de Advertising, in urma unui concurs deloc usor. In felicit din toata inima si pe aceasta cale.

Incet, incet, luminita se reaprinde. Mai sunt multe de rezolvat si sunt absolut sigura ca multe nu isi vor gasi solutia pe care o doresc. Dar probleme avem toti, multe si marunte sau numai cateva, dar mari, iar armele cu care luptam impotriva lor sunt putine si slabe. Daca pe deasupra lasam teama si gandurile negre sa ne copleseasca, pierdem din start batalia. Asadar, va invit sa radem in fata problemelor si sa le rezolvam gandind pozitiv.

O saptamana minunata!


Toate editorialele Kudika »