Cand l-am cunoscut, mi-a spus strangandu-ma in brate ca eram singura persoana langa care putea sta linistit. Pe atunci nu am inteles ce voia sa spuna, insa in momentul in care nu i-am mai putut asigura linistea sufleteasca de care avea nevoie, am inteles ca sfarsitul era aproape.

In urma cu cativa ani m-am indragostit de un barbat cu o situatie financiara reusita. M-am indragostit de el fiindca era frumos, destept si bland, fiindca atunci cand se apropia de mine inima imi galopa, iar respiratia mi se oprea.

Nu l-am iubit pentru contul sau din banca. E drept, n-am sa incerc sa ascund, eram mandra de realizarile sale profesionale ca si cand mi-ar fi apartinut, ii savuram fiecare succes si ma simteam si eu la randul meu minunata fiindca aveam alaturi un barbat pe care toata lumea il considera perfect. N-am fost privita insa cu ochi buni de unii dintre presupusii mei prieteni. Fiindca atunci cand iubesti un barbat instarit, toata lumea se gandeste automat ca il iubesti pentru situatia sa financiara si pentru nicio alta calitate.

Barbatul meu perfect nu era perfect: tocmai trasatura despre care va povesteam mai sus aducea dupa sine defecte. Banii nu cad din cer, sunt munciti. Odata cu ei vin responsabilitatile, iar acestea incep incet dar sigur sa calce in picioare timpul petrecut cu persoana iubita. Barbatul care odata isi gasea linistea in bratele mele devenise iarasi agitat, incapabil sa-si elibereze mintea pentru a se putea bucura de viata si de iubirea noastra.

Era o vreme cand nu intelegeam rostul dilemei “iubirea sau banii”. Ce legatura are una cu cealalalta? Se conditioneaza reciproc? Se neutralizeaza? Nu le poti avea niciodata pe amandoua? Dar de ce? Acum stiu ca nu pot exista impreuna, nu in volume mari. Fiindca ambele sunt inlocuitoare de timp, una in defavoarea celeilalte. Iar la sfarsit, trebuie sa alegi la care dintre acestea poti renunta.

Asadar, nu vreau sa fiu bogata, nu am nevoie de palate, iahturi si vacante exotice. Imi doresc in schimb iubire. Nu-mi va tine de foame, insa imi va hrani sufletul.

La sfarsit, nelinistea a devenit intr-atat de mare incat am decis ca vom urma drumuri separare: eu, pe cel al iubirii, el… al banilor.


Toate editorialele Kudika »