Pana nu demult plangeam fiecare despartire precum moartea unei persoane dragi: barbatul cel mai iubit de catre inima mea sfasia tunica frageda ce imi proteja sufletul si evada lasand un gol imposibil de a fi descris prin cuvinte. Scrijeleam cu lacrimi juraminte dureroase de uitare visand la o amnezie acuta ce imi va permite sa o pot lua de la capat.

Il declaram apoi persona non grata in viata mea si cautam un alt print spre a-l inlocui. Il gaseam, il iubeam, el sfasia, iar eu scrijeleam. Ma trezeam apoi plangandu-mi soarta pe umarul aceluia ce m-a ranit mai mult decat toti ceilalti la un loc. Iar el, mangaindu-mi parul imi spunea iar si iar “Oana, nu ti-am spus eu ca asa sunt toti barbatii?”.

Il mustruluiam grozav atunci spunandu-i ca si el a fost precum toti ceilalti, iar el zambea nostalgic evitand sa spuna ceea ce stiam amandoi: doi oameni pe care nu ii leaga nimic altceva decat iubirea nu pot trai unul langa celalalt.

M-am intors de mii de ori in bratele lui precum un yoyo prins cu sfoara de aratatorul sau. O singura data am cautat iubire pasionala, prima data. Mai apoi am gasit liniste si dragostea unui prieten bun, un sfat perfect oferit de acela care ma cunostea mai bine intre toti, o imbratisare familiara care imi amintea ca nu sunt singura, un zambet cald si optimism molipsitor.

De-ar fi sa nu mai sper ca undeva, in lumea larga, ma asteapta un barbat pe care sa-l pot iubi fara suferinta, l-as accepta pentru vecie pe el, cel vechi pentru inima mea, dar vesnic aproape de sufletul meu. Sunt insa de parere ca o iubire care a dat gres prima data, va esua de fiecare data cand incerci sa o resuscitezi. O dragoste apusa nu este neaparat moarte, ci transformare: metamorfoza unui iubit in cel mai bun prieten. Insa schimbarea ia timp si rabdare pe care de multe ori nu le avem.


Toate editorialele Kudika »