Daca totul in viata se plateste si fiecare lucru isi are pretul sau nu pot sa nu intreb: cam cat ar costa iubirea? Bun… banii pot cumpara orice mai putin dragoste, insa in viata nu platesti numai la propriu. Cu ce pot obtine dragostea unui barbat? Ce anume ar trebui sa dai la schimb? Habar n-am. Stiu sigur care sunt variantele gresite: am incercat, spre exemplu, sa cuceresc un barbat cu iubire. Am oferit neconditionat dragoste crezand ca la randul meu, intr-un final, ii voi fi draga. Degeaba… s-a bucurat un timp de caldura bratelor mele, iar mai apoi a intors spatele grabit de plictiseala.

Am incercat sa ii castig afectiunea prin gelozie. Am zambit altuia si am sfarsit cu un suras amar si impietrit pe buze fie din cauza ca primul nu a observat, fie pentru ca a observat si a gasit in gestul meu permisiunea de a zambi la randul sau unei alteia.

Am gandit ca as putea primi iubire daca ofer indiferenta. Sperand ca barbatii functioneaza dupa aceleasi mecanisme sadice tipic femeiesti l-am alungat pe cel ce mi-era drag sperand ca se va intoarce la mine mai indragostit decat in prima oara. S-a dus si dus a fost din prima gasind alinare in bratele alteia ce a jucat un joc necunoscut mie.

Am inselat sperand ca astfel nu voi mai suferi. Mi-am inghitit vinovatia amara in timp ce el ma parasea. Am mintit sperand ca astfel nu va mai durea atunci cand la randul meu voi fi mintita, insa a fost mai aspru sa-l vad pe el jongland cu neadevarul cand eu gaseam atat de greu sa il ascund. Am parasit temandu-ma ca voi fi parasita. Si-am inghtit in sec atunci cand l-am vazut rasufland usurat ca i-am indepartat povara. Am plans in perna nopti in sir in timp ce ziua ii zambeam indiferent sperand ca ascunzandu-mi iubirea el va ramane aproape si mereu interesat. Si s-a indepartat pentru ca nu ii mai eram la indemana.

Am obosit. Aproape ca am renuntat. Nu stiu cum pot cuceri un barbat. Am renuntat sa cred ca jumatatile se atrag si punct, ca e nevoie doar de soarta pentru a-l avea in veci. Sa fii iubita necesita o permanenta zbatere: sa il cuceresti, sa il pastrezi, sa-i mentii mereu treaz interesul, sa te descoperi, sa tii ascuns acel ceva care il va incita si peste 20 de ani.

Asadar va inteb pe voi, acelea care ati reusit sa descifrati secretul dragostei… care este pretul iubirii?


Toate editorialele Kudika »