Povestea numelui

“Povestea numelui”: in căutarea identităţii culturale

Cum se poate integra o familie de imigranţi intr-un mediu cosmopolit păstrandu-şi, totodată, identitatea şi tradiţiile? Cum să găsească echilibrul intre tradiţii şi modernitate, intre viaţa socială şi cea de familie? Acestea sunt intrebările la care caută răspuns “Puterea numelui”, o poveste intensă şi empatică despre primele generaţii de imigranţi indieni in SUA, o saga de familie care se extinde pe durata a trei decenii, surprinzand in intreaga sa complexitate conflictul dintre două generaţii şi dintre două lumi deopotrivă de fascinante, dar atat de diferite.

In timp ce părinţii săi sunt profund ataşaţi de tradiţiile şi obiceiurile transmise din generaţie in generaţie, tanărul imigrant indian Gogol Ganguli (rol interpretat de Kal Penn, pe care il ştiţi din “Harold şi Kumar merg la White Castle”), indrăgostit de o americancă bogată, tinde să-şi renege numele şi, odată cu el, tot ce il leagă de originea sa bengaleză. Ridiculizat adesea pe seama numelui său, neobişnuit atat pentru un indian, cat şi pentru un american, Gogol decide să şi-l schimbe. Pană cand tatăl său (Irfan Khan), ii povesteşte cum a ajuns să poarte numele celebrului scriitor rus. Aşa află că nu poartă un nume ca oricare altul, ci unul plin de semnificaţii, care are puterea de a-l lega indisolubil de familia sa, de rădăcinile sale bengaleze şi de tainele culturale ce răzbat in subconştient.

Deşi e născut in SUA şi işi gandeşte viitorul prin prisma stilului de viaţă occidental, Gogol va descoperi, cand călătoreşte in India impreună cu părinţii săi, că acolo se simte acasă. Călătoria către India este, pentru intreaga familie Ganguli, o călătorie către origini, in care Gogol işi regăseşte identitatea culturală şi conştientizează legătura cu patrimoniul complex pe care părinţii săi l-au luat cu ei cand au decis să inceapă o nouă viaţă in New York şi pe care vor să-l păstreze in ciuda tuturor greutăţilor cu care se confruntă ca imigranţi. Momentele comice şi cele dramatice se intrepătrund, exact ca in viaţă, iar substratul filmului demonstrează că diversitatea culturală este o valoare vie şi că Occidentul ar trebui să accepte cu recunoştinţă contribuţia imigranţilor, in loc să le impună tiparele obtuze ale unei lumi surprinzător de cosmopolite şi paradoxal de intolerante.