Marea dragoste

Nu-mi place oceanul. Nu l-am văzut decit de departe, in ilustrate şi imagini perfecte, dar il ştiu. Acel ocean de mări ingemănate, convieţuind imens şi plictisitor intr-un concubinaj milenar, nu-mi poate spune nimic, deşi nu l-am ascultat niciodată. Nu cred că va şti vreodata oceanul vesel şi turcoaz al iubirilor impărtăşite, să-mi citeasca mie amărăciunea de pe trup şi să-mi vadă tristeţea din ochi. Şi chiar dacă, pină la urmă, firea mea nestatornică mă va trăda şi mă va indemna să gust dintr-un dulce paradis tropical, ştiu că va fi doar o simplă aventură, după care am să mă intorc, spăşită, la ea...

Iubesc marea mea verde-tulbure-albastră cu o dragoste pribeagă şi pling pe ascuns de dorul ei, fără să mă ştie.

O iubesc de copilă, de cind ardeam de nerăbdare să o ating şi mă tăiam adinc in scoici alergind desculţă către ea, prin nisip. Plingeam in hohote, cu lacrimi sărate ca ale ei, dar nu renunţam, ajungeam la ea şi, ca prin minune, durerea trecea şi-ncepeam să rid zgomotos, ţopăind in apa rece. Numai in ea am reuşit să invăţ să mă scald, fără nici o regulă, pur şi simplu m-am intins intr-o zi pe un val de-al ei şi-am plutit...

Cind nu eram lingă ea, imi plăcea să o ascult lipindu-mi urechea de un melc imens şi chiar şi astăzi, după toate explicaţiile mai mult sau mai puţin ştiinţifice ce mi s-au oferit, continuu să cred că marea se aude in melci, nu poate fi altfel, n-ar avea sens.

De-atunci mă-ntorc mereu la ea după zile lungi şi anotimpuri străine, cu sufletul sfişiat, cu trupul obosit, cu inima chinuită de-ntrebări născute din cele mai mărunte orgolii, după ce cobor de pe acoperişul lumii, unde mă cred uneori stăpină.

Clipele pină la ea trec greu şi alerg căutind cu disperare un ţărm sălbatic, să-i respir adinc răsuflarea sărată, să o simt numai eu cum freamătă de dor, tristă ca şi mine, dar fermă şi puternică atunci cind mă priveşte cu ochi involburaţi, de iubită capricioasă. Ard de nerăbdare să o cuprind cu braţele şi ea să mă stringă la piept in unicul său fel, tandru şi violent deopotrivă, ca o amantă topită de atita aşteptare...Adorm apoi zimbind lingă ea, lăsindu-mă arsă de soare, ameţită de căldură pină la delir şi aştept aşa să vină noaptea, să-mi ridic privirea către stele fără să ştiu de ce le privesc, fără să mai incerc să-mi citesc destinul pe cer, pentru că in acele clipe ştiu exact care-i destinul meu.