Am ales calea iubirii

Toata copilaria mea am avut un singur idol: bunicul meu. Credeam tot ce imi spunea si ascultam cu mare atentie toate invatamintele lui. Fiind preot toata viata reusise sa-mi inoculeze aceea magie pioasa a unui bun crestin.

Desi au trecut 20 de ani de cand a murit, am si astazi in memorie multe din invatamintele sale, principii cu care in trecut eram intru-totul de accord. Astazi, insa am nenumarate indoieli! As da oricat sa pot dialoga adevarat cu el acum, cand am 35 de ani, cand filosofia despre viata s-a schimbat in mod radical, cand am atatea intrebari fara raspunsuri si cand mi-am dat seama ca nu mai cred multe din ceea ce ma povatuia el candva.

Imi aduc aminte ca imi repeta mereu: femeia care iubeste mai multi barbati intr-o viata (si invers) il ucide pe Dumnezeu! Acum ma intreb: ce fel de Dumnezeu este acesta care uraste fericirea oamenilor? Un maniac care nu accepta decat singuratatea si lacunele? Un asemenea Dumnezeu nu se multumeste sa fie crud, orb si nedrept. Nu-i ajunge moartea noastra? Nu-l multumeste faptul ca am venit intr-o lume unde, dupa ce am vazut florile, cerul senin si marea, ni se arata mormintele? Nu. El vrea sa ne lipseasca si de aceasta lume. Ne promite o imparatie in ceruri cu conditia sa renuntam la imparatia de pe pamant! Ne fagaduieste o iluzie, ca sa intoarcem spatele realitatii. Vrea sa detestam tandretea, mangaierea, dorinta. Pentru a-i fi pe plac, ar trebui sa purtam toti o cingatoare de fier cu cuie pe dinlauntru si sa ne dam din cand in cand singuri ghionturi, cat mai dureroase, sa ne aduca aminte datoria de a-l iubi numai pe el! Iubind viata, il contrariem! Iubind frumusetea, riscam sa nu-l intalnim niciodata! Dorind fericirea, ne atragem pedeapsa lui! Ca sa intram in gratia lui divina, ca sa avem o sansa sa ni se arate, trebuie sa fim schilozi, nebuni, sfartecati de dureri, chinuiti de boli si singuri! Inseamna ca, in ciuda celor invatate, acest Dumnezeu ros de gelozie nu suporta sa vada oamenii iubindu-se intre ei! Se considera frustrat prin dragostea unui om catre alt om! Si vrea sa ne ia totul, in numele unei promisiuni!

Crescand, am inceput sa ma uit mai atent afara, sa-mi judec faptele si sa-mi observ mai bine greselile. N-am iubit viata cat ar fi trebuit, dar cu siguranta acum o iubesc mai mult ca orice. Si n-am inteles totdeauna ca nu ajunge sa ne declaram dragostea de viata. Trebuie s-o si dovedim.

Daca Dumnezeu are astazi atatia inamici, aceasta nu se datoreaza, cred, celor ce l-au detestat, ci acelora care l-au iubit in chip gresit: ascetilor, sfintilor, celor care au opus vietii imparatia cerurilor. Caci oamenii nu s-au nascut ca sa urce pe Golgota si sa se suie pe cruce! Ei s-au nascut ca sa cultive pe Golgota grau, sa-l secere si sa faca paine. S-au nascut pentru ca la umbra macesilor de pe Golgota sa-si culce copiii la amiaza, sa priveasca inserarea cu duiosie, sa bea apa din izvoare cand le e sete. Ei n-au avut nimic cu cerul, pana cand au fost siliti sa dispretuiasca pamantul. Intr-o buna zi li s-a spus: ”Nu va mai ganditi decat la ziua de apoi!" Cei care n-au vrut sa asculte, s-au intrebat: de ce? Din aceasta revolta impotriva pretentiilor cerului, iubirea a avut de castigat. Oamenii au inteles ca se pot bizui pe iubire impotriva cerului, ca iubirea este de partea lor, ca sa tina piept ascetilor, sfintilor si tuturor celor care-i chemau in desert.

---