Am ales calea iubirii

Si unde sa-l cautam? Niciodata nu vom strange in desert recoltele pe care le asteptam. Acolo, in afara de consolari, nu vom primi nici un dar. Iar noi nu de consolari avem nevoie, ci de o credinta in stare sa apere ceva pentru lumea aceasta, stiind ca dincolo de ea nu exista nimic. De fapt,daca n-ar fi fost atatia disperati, probabil am fi iubit mai putin speranta. Daca nu ni s-ar fi vorbit atat de mult despre moarte, probabil ne-am fi simtit mai putin datori vietii. Si daca nu ni s-ar fi impuiat atat de mult capul cu nevoia de a ne mantui, am fi lasat cerul in pace, fara sa-l plictisim pe Dumnezeu cu revoltele noastre. Probabil ca purtand in mana numai trandafiri, dragostea noastra de viata ar fi atipit. Vorbind numai in soapta si facand declaratii dulcege, ar fi pierdut din incapatanare. Ascetii au fost si sunt pentru noi cingatoarea noastra de fier. Cuvintele lor ne-au amintit datoria noastra. Noi intelegem datoria noastra, detestand la nevoie cerul, daca el ameninta sa ne ucida iubirea.

Astazi, mai mult ca oricand, avem nevoie de frumusete, de prietenie, de afectiune, de tandrete, de mangaiere mai mult dacat orice promisiune intr-o imparatie ulterioara. Altarele noastre sunt ceea ce vedem in viata frumos, nobil si drept. Si daca a crede asta e un pacat, eu una vreau sa raman printre pacatosii care iubesc.

Exista o vina aici? Am pus si voi pune de aici inainte, toata viata mea iubirea in stare de lupta, numai daca voi fi amenintata, cum am mai fost, cu o politie metafizica impotriva pasiunilor noastre.

---