Am ales calea iubirii

Ce sa facem in desert? Sa ne pregatim pentru viata de apoi? Dupa ce vom muri, vom apartine desertului? Dar deocamdata sa ne lase cei care ne vorbesc tot timpul despre vesnicie, sa ne ocupam putin de aceasta zi in care traim.

Sa recunoastem, ceea ce ni s-a spus a fost destul de limpede: ”Fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor va fi imparatia cerurilor”! Dar daca nu suntem saraci cu duhul? Cum vom obtine ingaduinta de a patrunde in imparatia cerurilor? Prin asceza, ni s-a spus!

La urma urmei, fiecare face ce vrea cu darurile sale si nimeni nu este in masura sa judece daca ati facut bine sau rau. Dar niciun om care iubeste viata nu poate ramane indiferent cand i se atrage atentia ca aceasta pasiune a sa, risca sa-l ucida pe Dumnezeu. Intr-o asemenea situatie, el nu are decat doua solutii. Sa se lase intimidat si sa intoarca spatele vietii, sau sa se revolte si sa intoarca spatele lui Dumnezeu!

Toti cei ce cred in prietenie, in iubire, in arta, in poezie, in bucurie, in simturile noastre, toti cei care nu dispretuiesc ceea ce nu poate fi dispretuit, viata, toti sunt dintr-o data obligati sa aleaga. Amenintata cu flacarile iadului,iubirea trebuie sa se apere. Ea descopera lupta, pentru ca numai luptand vom iubi.

Oare ascetii nu si-au dat seama ca amenintandu-ne cu cerul ne deschid ochii asupra pamantului? Cei mai multi dintre noi, in loc sa fim cucernici, preferam sa fim fericiti. In felul acesta sa facem din iubirea noastra nu un simplu sentiment, ci o credinta. Sa facem din iubire nu o simpla problema a inimii, ci o problema de adevar. Ne-au ajutat vorbindu-ne despre viata vesnica, sa intelegem mai bine pretul lucrurilor care ne inconjoara. Gloria? Daca Dumnezeu, de care ne vorbesc mereu ascetii, vrea sa amanam totul pentru imparatia cerurilor, eu una, nu il voi asculta. Si daca trebuie sa spun asta in numele meu, voi adauga ca sunt hotarata sa iubesc viata mai departe, chiar daca sunt amenintata. Fac parte dintre cei ce cred ca putem sa descoperim fericirea, eu insami descoperind-o de atatea ori, fara sa fim in prealabil nefericiti si fara sa fim educati prin frica. Si nu ma intereseaza nicio explicatie a rostului nostru pe lume care nu ne da nici o sansa de fericire. Sunt convinsa ca inlauntrul acestei iubiri si numai inlauntrul ei exista punctual de sprijin dupa care tanjea Arhimede. Oriunde l-am cauta in alta parte ar fi inutil.

---