Povestea noastra de logodna

Cererea in casatorie reprezinta un moment unic pentru fiecare cuplu, la fel si pentru noi. Cu toate acestea, eu nu am fost niciodata adepta situatiilor exceptionale, trecute mult de barierele normalului (imi par ridicole), nu imi place romantismul exagerat si nici parasutismul, tin la momentele petrecute impreuna, insa niciodata nu imi place sa le repet, spre exemplu sa ma imbrac la fel ca in ziua intalnirii intr-o situatie oarecum speciala pentru noi (consider ca o situatie este frumoasa prin ea insasi, ci nu prin amintirile altor momente frumoase... imi place “puritatea” unui moment) etc.

Mai mult, imi place originalitatea si sinceritatea sufleteasca, insa la fel de mult intimitatea, astfel ca nu am apreciat nicodata “reprezentatiile” facute in fata lumii (ce treaba au altii cu viata noastra personala, de ce sa ii implicam, de ce “sa stie toata lumea”). Aceasta inseamna ca nu m-ar fi incantat niciodata o cerere in casatorie “copiata” din ideile altora, in cadrul unei cine romantice, ascuns inelul in cafeaua de dimineata etc. Apreciam insa foarte mult momentele cand eram doar noi doi, fericiti si liberi de a face orice. Concluzionand, nu era deloc simplu sa fiu ceruta in casatorie intr-o maniera care nu numai sa imi faca placere, ci care sa imi straneasca lacrimile fericrii.

El insa a gasit solutia. Nu aveam o relatie foarte lunga, abia urma sa implinim un an. Ne aflam in luna florilor, un martie superb si de neuitat. Avusesem o perioada foarte tensionata la serviciu si starea generala de nervi si epuizare pe care o aveam incepuse sa se reflecte si in viata de cuplu, oricat incercam eu sa sa o ascund. In general ne intelegeam bine, inca din prima clipa, caci a fost dragoste la prima vedere, astfel ca ne certam rar iar aceste discutii contradictorii deveneau destul de serioase insasi prin raritatea lor. Asa s-a intamplat si intr-o seara de martie. Venisem binedispusa acasa, iar el nu parea deloc incantat de prezenta mea. Am simtit nevoia lui de singuratate, astfel ca l-am lasat in fata calculatorului si am pecat sa pregatesc ceva de mancare. El totusi era destul de agitat, a inceput sa imi puna tot soiul de intrebari pe un ton deloc prietenos, mai apoi a inceput sa insire o lunga lista de observatii de parca lucrase la ea de cand ne cunoscusem si usor-usor intre noi s-a iscat o adevarata cearta, plina de cuvinte usturatoare si de reprosuri. Nu ne-am jignit niciodata.

---