Povestea noastra de logodna

Am inceput sa plang in hohote ca o descarcare pentru toata tensiunea pe care o traisem in ultimele zile, apoi m-am orpit brusc cu gandul la ce a vrut sa spuna prin “te vreau pentru totdeauna langa mine”. Adica... sa ramanem impreuna toata viata? Adica... sa intemeiem o familie si implicit sa ne casatorim? Eram foarte bulversata, fericita si totodata furioasa ca i-a luat atat timp sa ia o decizie si ca m-a ranit destul. M-am dus la baie, m-am spalat pe ochi, apoi am pus mana pe telefon sa il sun, cand mi-am amintit de usa. Cum adica sa deschid usa? Care usa? Usa de la apartamentul in care eram? Adica e la usa? Chiar e?

M-am dus tiptil la usa si m-am uitat pe vizor. Nimic. Hm... Deschid usa sa ma conving si il vad asezat pe scara care era imediat in drapta, parca luminat la fata ca in sfarsit se deschisese usa, ceea ce inseamna ca imi pandise sosirea. L-am invitat in casa, cu emotiile abtinute, l-am intrebat de ce nu am avut discutia asta fata in fata si mi-a raspuns ca nu avea de ce sa mai apara in fata mea daca eu nu vroiam, asa ca m-a lasat sa decid eu daca vreau sa il mai vad sau nu. Eu vorbeam mult, asa reactionez cand sunt emotionata, iar el imi stia obiceiurile. L-am intrebat ce a fost cu el in seara aceea, dar el m-a intrebat: "Sa inteleg ca e un DA faptul ca ai deschis usa?”. Am incremenit, m-am fastacit, am inceput sa plang, m-a luat in brate si i-am spus ca este aformativ raspunsul. Nimic nu a fost mai dulce ca acea impacare. M-a luat in brate, a incuiat usa, m-a dus in masina si am zburat direct la munte, asa cum eram imbracati. Am gasit cazare, a fost o seara superba in care mi-a oferit si inelul, sa imi demonstreze ca vorbeste serios.

---