Povestea noastra de logodna

L-am intrebat intr-un final daca aceasta era forma lui de a-mi spune ca nu mai vrea sa fim impreuna, iar el a raspuns afirmativ, spunandu-mi ca este prima relatie serioasa in care se simte speriat. Nu am avut puterea sa mai intreb nimic, nici macar ce anume il sperie si ce legatura am eu cu temerile lui. A mai adaugat insa ca simte nevoia sa fie singur. Fara alte cuvinte i-am servit masa si i-am promis ca a doua zi dimineata avea sa isi implineasca dorinta de singuratate. Asa s-a si intamplat. M-am trezit devreme, am impachetat repede tot ceea ce imi apartinea si/sau nu avea utilitate pentru el, l-am lasat dormind si am dat buzna in calduroasa casa a parintilor mei. Ei nu erau acasa, erau plecati la 400 de km, la bunici, unde aveau sa ramana doua saptamani. Am plecat la serviciu, apoi a urmat o noapte plina de framantari, de lacrimi si amintiri, regrete si dorinte. Il iubeam, stiam asta, insa nu ii puteam impune si lui sa simta la fel pentru mine.

Speram sa sune telefonul, rationalizam ca acest lucru nu avea sa se intample, insa imi placea sa sper, sa imi imaginez ce mi-ar spune, ce i-as raspunde, cum ne-am impaca... Astfel zorii s-au ivit prinzandu-ma intre eceleasi iluzii si dezamagiri. O zi grea, speram sa am mult de lucru sa nu simt atat de puternic golul din sulfetul meu si in continuare asteptam sa sune. Nu a sunat. A mai trecut o zi, si inca una, si astfel ultima speranta din sufletul meu se stinsese.

Dupa o seara vesela cu prietenele in oras, am ajuns acasa tarziu, obosita si pregatita sa sar direct in pat. In fata usii gasesc un fel de carnetel pe a carui coperta scria: “Daca iti doresti, deschide-l”. M-am gandit ca o fi vreo carticica de la vreo secta, asa ca nu i-am dat prea mare importanta. Am intrat in casa si am aruncat carticica pe primul raft, insa din ea a cazut o petala de trandafir uscata. Eu obisnuiam sa usuc petalele de flori si sa le dispun apoi sub diverse aranjamente casnice. Brusc acel carnetel devenise interesant pentru mine. L-am cules din raftul unde cazuse si l-am deschis. Pe urmatoarea pagina scria: “Daca iubesti, mai da o fila”. Ei bine, de iubit iubeam asa ca am trecut la urmatoarea pagina. “Daca stii sa ierti, citeste mai departe...”. Aici m-am oprit o clipa si m-am gandit nu daca l-as putea ierta, caci o facusem deja, ci daca as putea trece peste seara despartirii. Nu am reusit sa imi raspund, insa am citit mai deprate. “Daca ai simtit vreodata teama, da pagina”. Cine nu a fost speriat macar o data? Asa ca am dat pagina. Eram convinsa ca este de la el si de asemenea aveam certitudinea ca vrea sa ne impacam. “Daca gasesti cinci motive care te asigura ca ai intalnit sufletul pereche, citeste mai departe”. Nu am mai stat sa ma gandesc la nici un motiv si am dat pagina mai departe, curiozitatea mea nu mai avea rabdare. “Cand m-ai cunoscut eram singur si liber, iar tu tocmai independenta mea ai apreciat-o. Ai stiut sa o pastrezi si nu ai vrut sa schimbi nimic la mine. Stiai sa razi atat de sincer incat si cel mai trist om ar fi zambit. Stiai sa faci din fiecare moment petrecut impreuna o sarbatoare, stiai sa ma sustii si sa imi dai curaj. Stiai sa lasi nervii serviciului in fata usii si sa ma faci sa imi doresc sa vina seara cat mai repede acasa ca sa fim impreuna. Erai frumoasa si imi placea sa te privesc in fiecare seara si dimineata. Stiai sa ma ingrijesti si sa te ocupi de imaginea mea, sa faci dintr-un timp mort momente fericite. Nu ti-am spus niciodata toate astea si am considerat ca meriti sa le stii. M-a speriat acel “prea bine” dintre noi si nu am avut curajul sa accept ca esti tot ceea ce imi lipsea din ingredientele fericirii. M-am convins insa zilele astea. Te iubesc si te vreau pentru totdeauna langa mine. Daca si tu simti asta, deschide-mi usa”. Inima imi batea cu o frecventa de parca ar fi vrut sa imi iasa din piept si sa fuga in bratele lui.

---