Setari Cookie-uri

Onoarea de a avea un nebun personal

Am iubit. Probabil... sau aproape sigur. Ma intreba: m-ai iubit vreodata cu adevarat? Cum e aia cu adevarat? Poti sa iubesti doar asa, ca sa-ti umpli timpul? Imi spunea cat de mult m-a iubit el, spre deosebire de mine. Imi spunea: te iubesc neconditionat... si ma intrebam: cum o fi asta? Iubire neconditionata? Si iubirea conditionata cum e? Te iubesc DOAR DACA... sau cum?

Am iubit. Probabil... sau aproape sigur. Ma intreba: m-ai iubit vreodata cu adevarat? Cum e aia cu adevarat? Poti sa iubesti doar asa, ca sa-ti umpli timpul? Imi spunea cat de mult m-a iubit el, spre deosebire de mine. Imi spunea: te iubesc neconditionat... si ma intrebam: cum o fi asta? Iubire neconditionata? Si iubirea conditionata cum e? Te iubesc DOAR DACA... sau cum?

Oricum, au trecut multe valuri urate, urate, multe lacrimi, multe dureri, suflete rupte si sfasiate doar asa, de amorul artei. Si am incercat sa pun punct. O data, de doua ori, de trei ori... tot eu ma intorceam, plangand, mereu si mereu plangand. Si dupa doi ani de zile, dupa sapte sute de zile planse si durute si tipete si urlete am reusit: PUNCT. Gata. S-a terminat. A fost interesanta ultima intalnire, in care el imi facea morala: daca te mai porti asa... daca mai spui asa... daca mai gandesti asa... probabil asta era neconditionarea lui... in toti acesti daca.... atat de durerosi, cand stiam cat am plans, si mai ales de ce am plans... Va intrebati probabil de ce am plans... pentru ca la 30 de ani am invatat ce e gelozia. Pentru ca la 30 de ani iubeam disperat de dureros, plangeam la telefon, plangeam cand isi inchidea telefonul, prea ocupat fiind cu alte doamne decat sotia lui si eu... Plangeam pentru ca nu putea, efectiv nu reusea, sa se ocupe de toate astea in liniste, fara sa ma informeze sec si pe mine. Si pe urma venea si era suparat si-mi spunea: plec daca mai plangi.

Asa ca totul s-a uscat in mine. N-am mai plans, n-am mai spus nimic... dar durea. Durea atat de tare incat ma intrebam... si-l intrebam si pe el: De ce stau langa tine? De ce te las sa-mi faci atata rau? De ce? Uite-te la mine, sunt atat de tanara, frumoasa, inteligenta, ma am pe mine, ma vad in fiecare zi si vad ca nu ma meriti... de ce atata durere si atata umilinta?

Am aflat si raspunsul. Sau banuiam ca l-am aflat. Totul tinea de putere, de puterea pe care o avea asupra mea. Puterea de a ma face sa plang. Puterea de a ma face sa doara. Cumplita situatie, pentru ca am gustat-o si eu o data. Ma imbata, simteam ca am o putere extraordinara. Mai apoi, e greu de regasit coloana vertebrala si de revenit la statutul de muritor de rand. Si pentru asta iti trebuie putere.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
22 Septembrie 2008
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.