Onoarea de a avea un nebun personal

Si dupa toate astea am ajuns sa am nebunul meu personal. Interesanta onoare. Isi pierduse mintile, parca. Plangea ore in sir. Zbuciumat, suspinat, exact cum plangeam eu, plangea si ma implora, si ma voia inapoi in orice conditii. Ma intrebam: o fi din nou iubirea cea conditionata? Sau cea neconditionata?
Dupa doua luni de zile de plans si implorari si neconditionari conditionate, am ajuns la injuraturi. Dure. Fierbinti. Jigniri crase si violente. Nu cred ca are rost sa redau apelativele. Ma intrebam: si acestea sunt tot conditionate? Se va opri din asta vreodata?

Apoi am ajuns si mai grav. Au inceput mailurile. Recordul a fost de 58 de mailuri intr-o zi. Dureroase si acestea. Amenintari, santaje, hartuieli. Cand n-am mai putut, am apelat la autoritati. Mi-am pus orgoliul in poseta si necazurile pe masa: sunt casatorita, am un copil, dar sunt santajata. De cine? De catre fostul meu amant, cu care am avut o relatie timp de doi ani si care acum nu e pregatit sa-mi redea libertatea spiritului. Si stimabilul domn reprezentant al autoritatii m-a scos afara in doua minute, nu inainte de a-mi explica: in instanta nu se pot constitui ca probe decat inscrisurile... adica o hartiuta oarecare, neinteresanta, scrisa de mana, probabil, in care sa fiu amenintata. Si ma intrebam din nou, eu pe mine: cu ce o fi mai relevanta o analiza grafologica indoielnica decat un print din mail, cu ip-ul expeditorului cu tot, cu nume, cu adresa, cu de toate? Oh... era sa uit... inainte de a fi scoasa afara din biroul justitiar, s-au facut toate incercarile posibile pentru a mi se obtine numarul de telefon... in scopuri onorabile, fireste, in caz ca se schimba ceva, sau poate... poate... plus o invitatie in weekend, undeva, unde sa fim doar noi doi.

Mi-am scos orgoliul sifonat din poseta, l-am aranjat cum am putut eu mai bine si am iesit, intrebandu-ma iar: in caz ca se schimba ceva.... ce sa se schimbe? Legea? Sau disponibilitatea mea atat de bine ascunsa? Sau chiar inexistenta?

Si acum stau si asist la evenimente. S-a speriat putin cand i-am spus ca merg la politie. Asa ca nu-mi mai scrie de pe adresa lui oficiala. Si-a creat alte adrese, vreo 20, asumandu-si alte personalitati. Vorbeste frumos, facem conversatie, incearca sa ma convinga: totusi, trebuie sa existe cineva care m-a facut sa renunt la el. Macar o persoana, daca nu mai multe. Trebuie sa am o alta relatie, nu?

---