Setari Cookie-uri

Secretul viselor implinite

De multe ori, secretul viselor implinite se ascunde sub o multime de incercari dificile ale vietii, refuzuri si gustul amar al infrangerii. Insa, daca reusesti sa crezi si sa lupti in continuare pentru visele tale, vei reveni pe calea cea buna, asa cum ne scrie Alexandra Ivan.

De multe ori, secretul viselor implinite se ascunde sub o multime de incercari dificile ale vietii, refuzuri si gustul amar al infrangerii. Insa, daca reusesti sa crezi si sa lupti in continuare pentru visele tale, vei reveni pe calea cea buna, asa cum ne scrie Alexandra Ivan, membra a formatiei pop-rock Alexandra & Alec.

Iulie 2004:
Aveam 16 ani si tocmai ma mutasem in Bucuresti, cu toate visele si sperantele inghesuite intr-o valiza. Era o seara de vara, ar fi putut ramane ca oricare alta, dar prietenul meu de atunci a insistat sa mergem in club cu amicii lui. Era prima oara cand ieseam undeva, oriunde – locul ales a fost Club A (auzisem eu ca au cantat Phoenix acolo si ca locul are traditie).

Era o seara de dans, cu muzica uptempo, toata lumea parea fericita, iar eu zambeam timid gandindu-ma ca nu am bani decat de o sticla de cola. Prietenul meu si baietii cu care venise s-au imbatat repede, iar eu stateam intr-un colt sorbind din suc, nestiind ce ar trebui sa fac. Nu cunosteam pe nimeni si eram (dupa cum sunt si acum) o catastrofa in materie de dans.

Pierduta in ganduri, am ridicat privirea… si l-am vazut! Cel mai frumos barbat pe care il intalnisem vreodata, mai frumos decat in orice fantezie. Pletele lungi si brunet-roscate ii cadeau pe umeri, iar ochii mari caprui ii straluceau sub ochelarii subtiri. Purta o camasa albastra, lasandu-si la vedere claviculele ce pareau sculptate. Zambea cu nonsalanta, cumva in directia mea, poate nici macar atat, dar eu ma pierdeam intrebandu-mi inima “… si daca?”.

Au fost ore lungi in care ne-am privit… si-n cele din urma s-a apropiat de mine. Mi s-a oprit respiratia la fiecare pas. Si muzica s-a oprit, acordurile agitate de dinainte transformandu-se in intro-ul linistit al piesei “Vama Veche” de la Vama Veche. Singura piesa lenta intr-o seara de nebunie generala. El mi-a intins mana si m-a intrebat daca dansez. I-am spus ca nu. “Nici eu, dar e o ocazie speciala”, mi-a soptit, prezentandu-se cu numele ce avea sa ma urmareasca ani de zile… Alec. Respiratia lui mirosea ca aerul in luna mai. Si atingerea de catifea a mainilor lui albe mi s-a intiparit pe data in piele.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
3 Februarie 2009
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.