Prostitutia sacra

Separarea definitiva de sens intre „preoteasa” si „prostituata”, intre sacru si profan, s-a produs in cadrul civilizatiei vestice atunci cand fondatorii crestinismului au interzis venerarea zeitatilor feminine si religiile pagane. In realitate, femeia aceasta duala, prostituata si madona in acelasi timp, a fost un construct al conciliilor papale timpurii din jurul anului 600, care sustineau si statutul de prostituata al Mariei Magdalena, desi in Noul Testament acest lucru nu este infatisat in mod explicit.

Cu mult inainte ca stiinta sa rezolve misterele feminine, femeile pareau magice, aproape infricosatoare. Ele sangerau odata cu fazele lunii si, spre surprinderea barbatilor, nu mureau din aceasta cauza. Ele purtau copiii in pantec si din pieptul lor izvora laptele care putea intretine viata. Barbatii mergeau la vanatoare, in timp ce femeile explorau, procurau hrana si obtineau informatii despre plantele medicinale, fiind cele care vindecau astfel in mod miraculos muscaturile de sarpe. Femeile erau asadar cele care aveau acces la intelepciunea divina.

In momentul in care divinitatea a fost identificata ca femeie, a devenit necesar ca barbatul sa patrunda o femeie pentru a intra in contact cu Zeita. Cei care o venerau pe Marea Zeita ii ofereau daruri, treceau prin ritualuri preparatorii adesea dureroase sau umilitoare, asteptand ani intregi si fiind capabili de orice sacrificiu pentru a fi initiati de o prostituata sacra. Prin aceasta initiere ei obtineau puterea Marii Zeite dar si ceea ce numeau Adevarata Vointa sau un Sine Superior.

Preotesele-prostituate isi dedicau viata si trupul Zeitei. Herodot scria despre miresele babiloniene carora le era impus prin lege sa se prostitueze in templu timp de sapte zile inaintea nuntii pentru a-i intra in gratii Zeitei care era impotriva monogamiei. Petrecand o saptamana in postura de prostituate sfinte obtineau astfel binecuvantarea divina. Aceasta profesie a devenit un refugiu si pentru femeile care doreau sa aiba un statut respectat. In Grecia antica aceste curtezane erau egale barbatului, in timp ce nevestele erau considerate un soi de sclave ale barbatului. Ideea ca barbatul a avut nevoie de femeie pentru a putea da nastere unei poteniale divinitati launtrice mai poate fi citita inca printre randuri in textele de factura religioasa care au un pronuntat caracter patriarhal.

---