Setari Cookie-uri

Therme lansează 3 noi parcuri naturale unice în Europa

Therme București, cel mai mare centru de relaxare, distracție și wellness din Europa, construit greenfield, inaugurează luna aceasta două parcuri urbane tematice, cu facilități unice de relaxare și deconectare. Astfel, continuă proiectul de extindere și înverzire a complexului, cu peste 10.000 mp de spațiu verde unic prin concept, execuție și atmosfera creată, și peste 20.000 de plante perene și arbori, astfel încât clienții se pot bucura întregul an de adevărate oaze de recreere și deconectare.

Comunicat de presă

Parcurile urmează să fie lansate în mai multe etape, două dintre ele în luna august și un al treilea până la sfârșitul acestui an. Toate cele trei parcuri au fost proiectate de Sicco de Boer, arhitect olandez, născut și crescut în pepinieră, dintr-o familie de specialiști în creșterea plantelor, el însuși studiind și devenind unul dintre cei mai apreciați designeri de parcuri-concept la nivel internațional.

Therme Bucuresti

Echilibrul oriental și liniștea primordială, la doar 10 minute de agitația orașului

Sub numele de #ParksofTherme, vizitatorii complexului vor avea la dispoziție trei noi zone de relaxare și deconectare, două dintre ele, începând chiar din această vară.

Amplasat în zona exterioară Galaxy, Parcul Feng Shui este un adevărat spectacol de vegetație și arhitectură, cu peste 120 de specii de plante perene și 40 de specii de copaci, acoperind o suprafață de 4.900 de mp. Cele opt grădini din cadrul parcului simbolizează elementele echilibrului primordial dispuse conform legilor străvechi ale armoniei dintre om și natură. Zona cuprinde atât spații pentru meditație și relaxare, cât și spații de joacă pentru cei mici sau de petrecere a timpului liber în grupuri mai mari de persoane. Întreaga arhitectură invită la reflectare, la renaștere și vindecare, conform ansamblului de principii moștenite de la vechii folosofi chinezi.

Citește și:

Therme Bucuresti

În zona exterioară The Palm, se află Parcul Pangea, un puzzle imens de vegetație, întins pe 3.800 mp, într-o atmosferă care redă liniștea primordială, înainte ca pământul să arate așa cum îl știm azi. Parcul Pangea cuprinde minerale prețioase, precum și plante medicinale și 12 specii diferite de arbori, redând povestea pământului, așa cum arăta în urmă cu 250 de milioane de ani, când era format dintr-o singură mare întindere de uscat, din care s-au format continentele actuale. Plantele și mineralele fiecărui continent corespund unui scop curativ specific, vizitatorii putând sa admire minerale precum calcit, ambră, cuarț roz, apatit albastru, smarald, cristal de stâncă, acvamarin, serafit sau safir albastru, în funcție de zona parcului în care se află. Printre arborii-vedetă ai acestui parc se numără mesteacănul negru (Betula Nigra), considerat pomul vieții la germani, celți și scandinavi, salcâmul japonez vindecător (Styphnolobium japonicum) sau Ginkgo biloba, nucul japonez, descris în cărțile de medicină chineză încă de acum mii de ani.

Citește și:
  • Ce face ca o boală rară să fie rară?

„Natura este inteligentă, pentru că, pentru aproape orice afectiune de pe Pământ, există o plantă sau un copac undeva, care o poate vindeca, si apoi poate fi folosit ca medicament. Trebuie să găsim doar acele mijloace.”, a explicat Sicco de Boer.

Therme Bucuresti

Cele două parcuri sunt un ecosistem în continuă schimbare, astfel încât de la anotimp la anotimp și de la an la an, vizitatorii vor putea descoperi alte fațete ale lor. „După extinderea zonei Galaxy cu un corp nou de 4.000 de mp, în decembrie 2016, și lansarea celei mai mari plaje urbane din Europa, Sands of Therme, am continuat proiectul extinderii și înverzirii complexului, printr-un cpncept unic de amenajare de parcuri urbane tematice. Acestea vor fi funcționale întregul an, atingând un maxim de spectaculozitate vara. #ParksOfTherme este un proiect unic în România, apărut ca urmare a nevoii din ce în ce mai accentuate a bucureștenilor de a avea acces la spații verzi urbane, pentru odihnă, relaxare și recreere, în proximitatea zonei în care locuiesc sau lucrează. De aceea, plănuim ca toamna aceasta să lansăm un al treilea parc, Parcul Fibonacci, un adevărat spectacol pentru vizitatori, care va îmbina natura, arta și matematica.” a declarat Stelian Iacob, Administrator Therme București.

Citește și:

    Therme Bucuresti

    „Parcurile urbane din cadrul Therme București sunt gândite astfel încât să contribuie la îmbunătățirea calității vieții celor care le trec pragul, printr-o experiență inedită, care îmbină sentimentul de liniște și calm, oferite de spațiile verzi, luxuriante, și pe cel de confort și recreere, conferit de tematica fiecărui parc în parte Starea de bine se continuă, astfel, și în zona exterioară Therme. Nu în ultimul rând, prin varietetea de specii de plante și prin temeticile specifice, parcurile din cardul Therme au o componentă educațională și oferă un prilej bun de dezbatere pe tema biodiversității și a sustenabilității.”, a adaugat Sicco de Boer, arhitectul celor trei parcuri.

    Investițiile Therme București, proiectul a cărui construcție a început în anul 2013, au ajuns în acest moment la peste 85 de milioane de euro, numărul angajaților depășind și el pragul de 500. Complexul de relaxare, wellness și entertainment are o capacitate indoor de 4.000 de persoane simultan, și număra, la sfârșitul celui de-al doilea an de funcționare, peste 2 milioane de vizitatori.

    Citește și:

      Vizionare placuta


      Kudika
      7 August 2018
      Echipa Kudika
      Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

      Ti-a placut acest articol?

      Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.