Setari Cookie-uri

Jucării pentru bebeluși care nu trebuie să lipsească din cameră

Camera copilului nu este doar camera lui, ci și a ta, pentru că tu îți vei petrece, cel puțin în primii lui ani de viață, la fel de mult timp în ea ca și el. Un motiv în plus să o faci cât mai frumoasă, cât mai primitoare și cât mai confortabilă, nu?! Glumesc, știu că oricum îți dorești pentru el, sau ea, ce este mai bun.

Pe viitor promit să revin cu un material în care am să recomand toate piesele de mobilier, decorațiunile și alte utilități care sunt necesare pentru camera copilului, însă astăzi este vorba despre jucăriile care nu trebuie să lipsească din viața unui bebeluș.

Sunt jucării care îl vor face fericit, îl vor liniști și îl vor ajuta să se dezvolte frumos.

Jucării muzicale pentru bebeluși

Așa cum muzica este terapie pentru noi, la fel este și pentru bebeluși. Chiar dacă muzica pentru ei nu este cu versuri, acele sunete reșesc să îi liniștească pe cei mici și chiar să îi bucure.

Ai observat cât de amuzat este un bebeluș atunci când se joacă cu o jucărie melodioasă? Parcă acea jucărie i-ar transmite un mesaje important pe care doar bebelușii îl pot înțelege. Jucăriile muzicale pentru bebeluși se găsesc sub toate formele, de la cele mai mici dimensiuni la cele mai mari, în toate culorile, diferite pentru băieți și pentru fetițe.

Citește și:

Jucarii muzicale

Căsuța cu flori Inel muzical

Ursuleț pe lună Proiector ursuleț

Ciupercuță muzicală Albinuța muzicală

Carusele pentru pătuț

Caruselul muzical penru pătuț este ceva inedit. Magic. Părerea mea este că și noi, adulții, ar trebui să avem așa ceva în casă (nu, nu glumesc), pentru tratarea insomniei și înlăturarea gândurilor multe. Cu ajutorul unui astfel de carusel, pe când mă aflam în camera unui bebeluș, am reușit să adorm după multe nopți grele și așa mi-am dat seama că muzica pentru bebeluși este pură terapie.

Caruselul muzical nu doar că îi ajută pe bebeluși să aibă un somn liniștit, dar îi și distrează în timpul petrecut în pătuț, datorită animăluțelor sau figurinelor care se învârt ușor deasupra lui. În plus, mișcările circulare și lente ale caruselului atrag privirile bebelușilor și îi ajută să își dezvolte musculatura oculară.

Citește și:

Carusele pentru patut

Carusel ursuleți Carusel ursuleți

Carusel rățuște Carusel căluți

Jucării pentru bebeluși

Jucăriile pentru bebeluși nu sunt toate muzicale. Bineînțeles, jucăria de care bebelușul se va atașa cel mai tare și cu care va alege să doarmă mulți ani la rând va fii o jucărie care nu scoate sunete, nu face zgomote, ci îi va veghea somnul în permanență în liniște. Pentru asta, alege un animăluț confecționat dintr-un material plăcut la atingere și pe care îl poate îmbrățișa ușor și cu dragoste.

Unui bebeluș nu trebuie să îi lipsească o saltea pentru joacă, prevăzută cu diferite animăluțe și alte accesorii. În timp ce mămica își vede de treabă prin casă, puiul ei stă în siguranță pe salteaua împrejumită, în compania primilor lui prieteni.

Citește și:

Ah, și să nu uităm de celebrele rățuște pentru baie. Dacă vrei ca micuțul tău să îndrăgească apa și momentul îmbăiatului, pune-i în cădiță câteva rățuște.

Jucarii pentru bebelusi

Jucărie spirală Saltea de activități

Rățuște de baie Jucărie păturică

Șoricel de pluș Spirală pentru căruț

P.S.: Când nu reușești să te liniștești sau să adormi, ascultă muzică pentru bebeluși. Serios! Nu știu dacă ți-ai dat seama cât este de liniștitoare, dar chiar este, la fel cum timpul petrecut cu un bebeluș te face să vezi cu alți ochi lumea.

sursa foto front page: shutterstock/by hteam

Vizionare placuta


Sunt Mia și îmi place să trăiesc în Universul meu dominat de liniște, simplitate și bunătate. Iubesc animăluțele (clișeic, nu?!) și pe Dumnezeu, cât despre oameni... îmi...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.