Advertorial Dacă schimbare nu e, nimic nu e. Cum să gestionezi mai ușor schimbările din jurul tău.

Dacă ar fi să găsim o singură constantă în lumea în care trăim, aceasta este schimbarea. Și nu doar în țara sau în societatea actuală, ci de când există planeta Pământ, schimbarea a fost cea care a creat spațiul propice ca să apară viața, și tot fenomenul schimbării a fost cel care a înlocuit o civilizație cu alta sau o epocă cu alta.

Așadar încă de când trăiam în condiții rudimentare, schimbarea însemna o provocare pentru supraviețuire, deci creierul (numit Paleocortex cum) pe care îl foloseau strămoșii noștri a înregistrat niște milioane de ani de pericole când era vorba de orice schimbare a mediului înconjurător. Până să dezvoltăm cortexul prefrontal (cea mai nouă parte a creierului nostru) ne-a adaptat din mers, ajungând să modificăm noi mediul încât să prevenim pericolele schimbării.

Așadar, avem două porțiuni de creier din care operăm: Paleocortexul – cea mai veche secțiune a creierului nostru care a asociat schimbarea cu Frica și pericolul pentru supraviețuire, și Neocortexul (cortexul prefrontal) – cea mai nouă parte a creierului nostru car ne ajută cu logica, rațiunea, argumente practice și luarea deciziilor.

Deci, de fiecare dată când intervine o schimbare în viața noastră, sunt două direcții din care putem să ne raportăm la Schimbare: fie din Paleocortex, fie din Neocortex. În mod inevitabil, primul ne va face să Reacționăm, iar celălalt să Răspundem. Diferența dintre Reacție și Răspuns este de timp și de calitatea rezultatului. Cu cât timpul este mai scurt, cu atât rezultatul este mai impulsiv și reactiv. Dacă Recția poate fi un pumn, un țipăt, o înjurătură, o plecare bruscă din încăpere, Răspunsul poate fi un discurs logic, calm, argumentat din mai multe privințe, deci, un răspuns este trecut prin filtrul rațiunii și al conectării la realitatea înconjurătoare de la momentul respectiv. Reacția, nu este nici pe departe așa.

Din perspectiva experienței mai îndelungate, creierul cel vechi îți va orienta reacția spre supraviețuire, adică spre a vedea pericolele, riscurile, primejdia la care te expui prin respectiva schimbare. Există chiar un studiu neuroștiințific desfășurat asupra creirului, prin care s-a observat că de 5 ori pe secundă creierul tău scanează mediul înconjurător pentru potențiale pericole. Atât de automatizat este procesul că nici măcar nu îți dai seama că se întâmplă asta.

În contextul actual, în care au loc schimbări cu o rapiditate săptămânală, iată câteva tehnici prin care ai putea să gestionezi mai ușor schimbările nedorite: alocă-ți minim 5 minute pe zi pentru o activitate care îți aduce plăcere. Pentru creier, plăcere = dopamină, deci prin intermediul ei, vei scădea producția de cortizol, care este hormonul stresului. Fie că este o baie cu spumă, un ceai cât citești dintr-o carte, sau că asculți

• Dopamină. o melodie care îți place, toate îți pot reduce nivelul de agitație, și te pot readuce în prezent. Iar a fi în prezent, înseamnă să poți lua decizii folosind Neocortexul, adică raționale, argumentate, cu calmitate și încredere;
• Conectare. Întreține relațiile vii. Să te joci cu copilul/copii, cu animalul preferat sau să vorbești cu un prieten/prietenă la telefon este o ocazie bună să fii empatic, recunoscător, suportiv sau chiar să oferi tu însuți încurajarea de care are celălalt nevoie;
Scrie lista calităților și cum le poți folosi. Dacă nu ai făcut-o până acum este un motiv excelent să începi de acum, chiar dacă nu traversezi o schimbare importantă pentru tine. Scrie pe o listă toate abilitățile pe care le-ai dezvoltat de-a lungul timpului, astfel devii conștient de ceea ce poți valorifica în continuare. Pentru fiecare calitate găsește minimum 3 moduri de a o pune în valoare. De exemplu calitatea de „a vorbi fluent limba engleză” o poți valorifica prin a traduce texte, site-uri, cărți, poți să susții cursuri în limba engleză, sau poți fi ghid turistic pentru vizitatori străini din orașul tău, sau chiar din alte orașe;
3 la 1. La fiecare aspect negativ datorat schimbării scrie cel puțin 3 beneficii :
Exemplu: Negativ: am fost concediat. Beneficii: am mai mult timp cu familia/ copilul/prietenii, am mai mult timp să citesc, am ocazia să găsesc un job care să mă împlinească mai mult, pot să îmi fac singur programul
Chiar dacă am învățat milioane de ani că schimbările înseamnă pericol, frică și nesiguranță pentru supraviețuirea noastră, am dobândit totuși și o resursă inepuizabilă: creierul cel nou, pe care îl putem activa ca să ne diferențiem de animale și să facem din lumea actuală un loc prietenos pentru urmașii noștri. Și asta va fi posibil numai dacă alegem să Răspundem, nu să Reacționăm.

Alice Macrina Cornea este psiholog și lector Fundația Calea Victoriei unde susține Atelierul online Strategii de adaptare la schimbare.


Kudika
15 Noiembrie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri